Articol de GSP - Publicat vineri, 16 septembrie 2016 13:15
Ioan Andone a anunțat că Dinamo a negociat în vară cu Alin Toșca, care se afla în ultimul an de contract cu Steaua. Până la urmă, fundașul a ales să prelungească înțelegerea cu echipa roș-albastră.
update 13:50
Alin Toșca a ținut să îi dea replica lui Andone și l-a acuzat pe antrenorul lui Dinamo ca minte, spunând că nu a negociat cu echipa alb-roșie.
Știrea inițială:
"Pot să vă spun și eu despre jucătorii de la Steaua. În vară, am discutat cu Alin Toșca. Am vrut să îl transferăm. El ne-a căutat și a spus că dorea să plece.
A zis că dacă nu se înțelege cu cei de la Steaua, vine la noi. Până la urmă, s-a înțeles cu Steaua și nu l-am mai transferat", a spus Andone la conferința de presă.
1.800.000 €este cota lui Toșca, potrivit transfermarkt.de
Toșca, 24 de ani, poate evolua ca fundaș central și fundaș stânga, iar după accidentarea lui Pintilii a fost numit căpitanul Stelei. Acum, fundașul are un salariu de 15.000 de euro pe lună.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro