Articol de GSP - Publicat vineri, 20 martie 2009 00:00
Vali Bădoi anunţă că Poli Timişoara a trecut peste remiza cu Gaz Metan Mediaş şi va aduce şase puncte din următoarele runde, cu CS Otopeni şi Gloria Buzău
Timişoara vrea să uite rapid remiza cu Mediaşul şi să-şi sporească zestrea de puncte cu o victorie la Otopeni. Fundaşul Vali Bădoi crede că şansele echipei la titlu au rămas intacte. "Nu cred că este o dramă că s-au pierdut două puncte cu Mediaşul, pentru că şi alte echipe au pierdut puncte. Nu am făcut decît un egal acasă, dar este totuşi un punct care se pune, se adună ceva. Sîntem pe primul loc, avem două puncte în faţa lui Dinamo. Calculez şi cele 6 puncte, pentru că noi le-am cîştigat pe teren. Nu s-au diminuat deloc şansele, dacă cîştigăm la Otopeni şi cu Buzăul, revenim în forţă", a spus Bădoi.
Deşi atacanţii lui Poli au fost criticaţi pentru că nu au reuşit să marcheze nici un gol în primele trei etape, Bădoi sare în apărarea colegilor săi. "O să marcheze la Otopeni, trebuie să revină, avem atacanţi buni în lot, cel mai bun atac în tur, următorea echipă e la cinci goluri în spatele nostru. Îşi revin şi ei, sperăm cu etapa asta", a precizat fundaşul, care ştie cine e cel mai periculos adversar după evoluţiile din retur: "Cel mai bine se prezintă Rapidul pînă acum, dar să-i vedem şi în celelalte meciuri. Şi cînd eram eu acolo cînd jucam cu echipele mai mici, apăreau probleme".
"Să rămînem uniţi"
Căpitanul Alexa a dezvăluit ieri că jucătorii sînt extrem de motivaţi pentru a cîştiga disputa de la Otopeni. "Chiar dacă în acest campionat au fost momente mai dificile în jocul nostru am ştiut să compensăm prin determinare şi angajament. Am alături de mine un grup de jucători de care sînt foarte mîndru şi dacă rămînem uniţi nu ne opreşte nimeni. Avem mereu nevoie de angajament şi determinare şi putem cîştiga orice meci", a spus Alexa.
Revine Stancu
Stelian Stancu va reveni în teren după cartonaşul roşu. Deşi a fost anulat de FRF, conducerea lui Poli a hotărît să nu rişte cu introducerea fundaşului la meciul cu Gaz Metan (0-0), un caz similar de la Dinamo-Vaslui ajungînd pe masa TAS. "Va fi un meci greu, la fel ca şi cel cu Mediaş. Se apără şi îşi doresc mult să cîştige cînd joacă împotriva unei echipe valoroase. Ne aşteaptă un teren prost din cîte am văzut, dar trebuie să aducem cele trei puncte". (Adrian Bucur)
Frustrare în atac
Winston Parks este pregătit să înfrunte Otopeniul după ce în ultimele zile a fost accidentat: "Noi sîntem pregătiţi şi sîntem conştienţi cît de importante sînt punctele puse în joc. Am trecut peste accidentare şi sînt pregătit să joc 90 de minute. Vreau să încep să înscriu şi să aduc victoria echipei. Din păcate, atacanţii sînt puţin frustraţi pentru că nu am reuşit să înscriem pînă acum, dar încercăm să dăm mai mult la fiecare meci", a spus Parks. (Adrian Bucur)
10 acţiuni utile echipei a iniţiat Vali Bădoi în meciul cu Mediaşul
39 de pase reuşite a dat fundaşul dreapta în remiza de pe teren propriu cu Gaz Metan