Articol de Cristian Lapa - Publicat luni, 25 ianuarie 2010 00:00
Galben-verzii pleacă mîine dimineaţă în ultimul stagiu de pregătire în Antalya pînă pe 9 februarie. După primul stagiu din Germania, care a fost axat pe pregătirea fizică, tehnicianul Marius Lăcătuş şi-a propus ca în acest cantonament să dispute şi cinci partide amicale.
Primul este programat pentru data de 30 ianuarie, cu ocupanta locului 2 din Uzbekistan, Pakhtakor Taskent. Cel de al doilea se va disputa pe 1 februarie, în compania formaţiei Mika Ashtarak, locul doi în prima ligă armeană. Următorul amical este programat pentru data de 4 februarie, cu ocupanta primului loc din Cehia, FK Teplice, iar pe 6 februarie, galben-verzii vor întălni pe ruşii de la Krylya Sovetov Samara, echipa ce a terminat pe locul 10 în campionatul Rusiei. Dukla Banska Bystrica este cea de a cincea echipă pe care o vor înfrunta vasluienii, pe 8 februarie.
“Sînt adversari puternici, astfel că Marius Lăcătuş are posibilitatea să vadă care sunt carenţele din joc şi îşi poate creiona primul unsprezece cu care să abordeze returul de campionat”, a spus directorul sportiv Cătălin Popa.