Articol de Cătălin Popescu - Publicat marti, 08 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat luni, 07 ianuarie 2013 22:24
Refuzaţi de Milanov, roş-albaştrii s-au orientat către fundaşul dreapta al Braşovului.
Cu toate că steliştii afirmă că nu se mai gîndesc la transferuri, oficialii din Ghencea testează în aceste zile o nouă pistă. Javier Velayos (25 de ani) e ultimul jucător pe lista Stelei pentru a suplini absenţa lui Georgievski.
Roş-albaştrii vor să profite de faptul că spaniolul a intrat în ultimele 6 luni de contract şi speră să-l poată lua de sub Tîmpa în schimbul a maximum 100.000 de euro. De asemenea, şi salariul său e unul atractiv pentru Gigi Becali. La Braşov, Velayos cîştigă 70.000 de euro pe sezon!
Crescut de Real Madrid
Velayos a început fotbalul la 10 ani, la cîţiva paşi de Santiago Bernabeu, şi a debutat la echipa secundă a madrilenilor în 2007. În trei ani, ibericul a prins 86 de meciuri, reuşind să şi marcheze de două ori. Apoi, a trecut pe la Getafe timp de un sezon, activînd tot la formaţia a doua, iar un an mai tîrziu a ajuns în Liga 1, liber de contract.
"Îmi place Nica, dar nu-l luăm"
Laurenţiu Reghecampf a vorbit ieri despre problema pe care o are în banda dreaptă a defensivei şi a mai avansat un nume din Liga 1. "Din România, pe acest post, îl mai urmăresc pe Constantin Nica de la Dinamo. Totuşi, ar fi foarte greu să facem acest transfer pentru că şi jucătorul trebuie să-şi dorească să evolueze la Steaua. Nu vreau să se înţeleagă că am negociat pentru el, am zis doar că-mi place şi atît!", a spus Reghe la DigiSport.
"Pepe Murcia, antrenorul care l-a adus la Braşov, şi Sorin Cîrţu au rămas impresionaţi de calităţile lui Velayos. Au spus că e peste valoarea formaţiei braşovene" ( Marcel Popescu, fost preşedinte FC Braşov)
5 lipsă la reunire!
Steliştii au efectuat ieri vizita medicală, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă. De la reunire au absentat Gabriel Iancu, care făcuse vizita atunci cînd a semnat cu Steaua, în timp ce Martinovici şi Tibi Bălan nu s-au prezentat, ei urmînd să se plece din Ghencea. Georgievski şi Gabi Matei, accidentaţi, nu au venit alături de colegi şi nu vor face deplasarea în primul cantonament din Marbella.
Lotul prezent la reunire
Portari: Tătăruşanu, Stanca, Cojocaru
Fundaşi: Chiricheş, Latovlevici, Pîrvulescu, Gardoş, Szukala, D. Bratu, V. Lupu
Mijlocaşi: Pintilii, Chipciu, Cr. Tănase, Prepeliţă, Bourceanu, Ad. Popa, Filip, I. Năstăsie, Puşkaş, I. Roşu
Atacanţi: Rusescu, Nikolici, M. Costea, Adi Rocha