Articol de Eduard Apostol, Cătălin Popescu - Publicat luni, 16 august 2010 00:00
Dinu Gheorghe a dat năvală în vestiarul rapidiştilor la finalul partidei pentru a-i certa pe Şumudică&Co.
Nici nu fluierase bine Cristi Balaj finalul jocului că Dinu Gheorghe deja era în drum spre vestiarul echipei de sub Podul Grant. Preşedintele executiv al giuleştenilor a petrecut un sfert de oră alături de echipă, timp în care şi-a manifestat nemulţumirea faţă de prestaţia din partea secundă.
A ieşit nervos şi nu şi-a menajat jucătorii nici în faţa presei: "Sîntem proştii proştilor! Am crezut că am în echipă bărbaţi adevăraţi, dar nu e aşa. Nu e posibil să te crezi învingător de la pauză. Este o victorie meritată pentru Dinamo, bravo lor că au crezut că pot reveni", a spus Dinu "Vamă".
El a continuat apoi tirul către propria echipă: "Cînd eşti prost, plăteşti! Unii jucători s-au obişnuit în Giuleşti să cîştige bani fără să facă performanţă. Am jucat doar 45 de minute şi, după cum s-a văzut repriza a doua, s-au făcut şi greşeli tactice. Ne-am retras nejustificat la 0-2. Atacul şi-a făcut datoria, apărarea a dezamăgit".
"Dacă jucăm precum am făcut-o în partea a doua, n-avem nici o şansă la titlu!"
Dinu Gheorghe, preşedinte executiv Rapid

"Le-am zis băieţilor că e inadmisibil ca Rapid, o echipă care nu a dat gol cu Urziceni şi Oţelul, să ne marcheze de două ori într-o repriză şi să mai aibă alte patru ocazii"
Ioan Andone, antrenor Dinamo
"M-am săturat de suporteri de internet. Am făcut pariu cu medicul că nu o să mai avem în tribună 11.000 de oameni, cîţi au fost cu Hajduk"
Ioan Andone, antrenor Dinamo
"N-am reuşit să rezistăm acelui val de presiune din debutul reprizei a doua. Era mai echitabil un egal, pentru că am controlat jocul în prima parte"
Marius Şumudică, antrenor Rapid
"Îmi reproşez că n-am putut să-i motivez pe băieţi la pauză, aşa încît să nu considere că deja au cîştigat partida. Dar nu pot să-i aşez cu telecomanda!"
Marius Şumudică, antrenor Rapid
"Am sperat tot timpul că revenim. N-am fost îndeajuns de concentraţi în prima parte. Ne-a rămas doar campionatul, aşa că ne bucură victoria"
Marius Niculae, atacant Dinamo
"Credeam şi la 0-2 că putem întoarce jocul. Sîntem tari de tot! Avem încredere în noi, revenim incredibil!"
Juan Pablo Garat, fundaş Dinamo