Articol de Justin Gafiuc - Publicat vineri, 05 martie 2021 19:04 / Actualizat vineri, 05 martie 2021 19:22
Proiectul fanilor lui Dinamo - DDB - se extinde cu un braț iberic oficial: o asociație nonprofit înființată la Madrid, având scopul de a atrage mai ușor fonduri și sponsorizări din Peninsula Iberică.
Proiectul de salvare a lui Dinamo susținut de suporteri a accesat un nivel superior. Este vorba despre înființarea DDB Spania, brațul iberic al entității din România. Asociația nonprofit care a prins viață la sfârșitul lunii februarie îl are ca președinte interimar pe Dragoș Sterpu, membru DDB România, informatician plecat de 30 de ani din România și directorul unei divizii Microsoft la Madrid.
S-a născut DDB Spania
El explică faptul că „am operat acest demers pentru a putea atrage mai ușor donații și sponsorizări din Spania. De exemplu, sunt o grămadă de firme ale românilor, care, pentru reglajele fiscale la impozitare, ar putea să verse către asociație un procent din profit. Tot ceea ce intră sub formă de bani se varsă apoi la DDB România".
Primul obiectiv: parteneriat cu Real Madrid
Sterpu spune că, prin relațiile personale, a fixat deja întrevederi cu oficiali de la Real Madrid pentru a încerca să deschidă calea unei colaborări cu „galacticii": „În maximum două săptămâni ar urma să avem o întâlnire cu oameni din staff-ul lui Real. Primul obiectiv vizat e să obținem eventual echiparea completă a centrului de juniori de la Dinamo. Dar poate și un minim ajutor financiar către DDB Spania, mai ales că există precedentul când i-au sprijinit pe cei de la Oviedo cu 100.000 de euro într-un moment în care clubul trecea printr-o criză profundă".
Scenografia, la loc de cinste
Pentru a-și face intrarea către potențiali parteneri din peninsulă, DDB Spania și-a alcătuit și un minidosar de prezentare, în care, pe lângă istoricul clubului, jucătorii emblematici și momentele de glorie, sunt prezentate scenografiile spectaculoase ale fanilor roș-albi, în frunte cu celebrul moment al exploziei Doar Dinamo București 2016.
Evenimentul e descris astfel: „Sigla DDB s-a născut pe 16 august 2016 în România, iar evenimentul e cunoscut drept cea mai mare farsă de pe planetă. Concret, fanii lui Dinamo București s-au prezentat drept cei mai pricepuți în scenografii ale tribunei, iar proprietarul Steaua București și oficialii clubului au acceptat să se ocupe de scenografia partidei Steaua – Manchester City. Rezultatul?". Iar celebra fotografie de pe Arena Națională completează tabloul.
10 euroeste cotizația pe care trebuie s-o achite o persoană care dorește să devină membru DDB Spania
Cifre DDB România valabile pe 5 martie 2021
- 14.610 membri
- 4.111.700 lei abonamente
- 449.070 lei donații
- 2.034.230 lei sponsorizări și eveniment
- 388.080 lei donații Tricou Nume
- 5.641.201 lei plătiți către FC Dinamo
Match Preview FC Voluntari - Dinamo
Citește mai multe știri despre Dinamo:
Probleme pentru dinamovistul Gevaro Nepomuceno » De ce a lipsit în meciul de la Călărași
Patru jucători de la Dinamo, sub media echipei! Cine a impresionat + ce fotbalist a luat 2
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro