Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 11 martie 2016 16:27
ASA Târgu Mureș vrea să dea un restart luni, în campionat, cu Dinamo, după doar o victorie în această primăvară, în meciurile oficiale.
Cristi Bobar, directorul sportiv al celor de la ASA, a detaliat situația la gruparea ardeleană.
"Adrian Mutu impresionează plăcut și este atras de meseria de antrenor. Mereu ajungea cu două ore înainte, pregătea antrenamentul, vorbea cu analistul video, apoi mai stătea două ore după antrenament pentru a studia adversarul.
Adi are o tonalitate bună, vorbește bine cu jucătorii, singura problemă este că abia s-a apucat de școală. Mi-a spus că o va face în Italia. Am discutat mult cu Adrian, își dorește să mai stea la Târgu Mureș. Dar, până la vară, are contract de jucător. Mi-ar face plăcere să fac cuplu cu el pe bancă pe termen cât mai lung la Mureș. Mutu și-a închiriat o casă, este cu familia acolo, petrece mult timp la academie, avem o bază frumoasă acolo", a declarat Cristi Bobar, directorul sportiv al ardelenilor, la Digi Sport.
"Gabi Mureșan nu e atras de antrenorat, vrea să mai joace fotbal, ar vrea să se orienteze spre administrativ, apoi. Și Edi Stăncioiu dorește să continue ca antrenor. Jucătorii cu experiență vor ajuta la creșterea celor tineri de la club. Nu dăm pe nimeni afară!" Cristi Bobar
Bobar a avut și un dialog cu Marius Șumudică, antrenorul Astrei. "Șumi este un bun motivator, a tras echipa după el, de aceea are Astra șanse la titlu", a spus conducătorul lui ASA. "În sfârșit, mă mai laudă și pe mine cineva!", a reacționat tehnicianul.
"Nu suport să se ia nimeni de jucători, nici măcar tata nu vreau să arunce ceva negativ despre fotbaliști!"
Cristi Bobar, director sportiv ASA Tg. Mureș
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor