Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 septembrie 2010 00:00
Victor Becali, impresarul FIFA, spune că l-a propus pe Giampiero Ventura, antrenorul lui Bari, unor conducători din România, dar că aceştia îşi doreau un antrenor mai cu nume.
"Nu-l cunosc pe Andrea Mandorlini, dar toată lumea mi-a vorbit frumos de el. Aşa sînt italienii, mai bine pregătiţi tactic, mai defensivi. El n-a antrenat echipe mari în Italia, dar îl ţin minte ca jucător.
Am fost întrebat de doi conducători de un antrenor şi le-am zis de Ventura de la Bari. Ei mi-au spus că vor un antrenor mai cu nume, dar le-am spus că Fabio Capello e ocupat, iar Carlo Ancelotti e deja la Chelsea", a spus Victor Becali la Fotbal Club, la DigiSport.