Articol de GSP - Publicat duminica, 20 august 2017 20:26
CSU Craiova s-a impus pe terenul Viitorului, scor 2-0, și a adâncit criza prin care trece campioana sezonului trecut.
Ambele goluri au fost reușite de Mitriță, atacantul împrumutat de olteni de la Pescara. Acesta nu a celebrat niciuna dintre cele două reușite, aducându-și aminte că echipa lui Hagi a fost cea care l-a lansat în fotbalul mare.
Oltenii au deschis scorul în minutul 28, prin Mitriță. Atacantul a profitat de o gafă incredibilă a lui Florinel Coman, a avansat către poartă și l-a învins fără emoții pe Râmniceanu.
Țucudean putea egala cinci minute mai târziu, însă a luftat incredibil dintr-o poziție favorabilă.
Viitorul a fost la un pas de egalare în minutul 57, dar Calancea a avut o intervenție incredibilă la capul perfect al lui Țucudean.
Calancea a mai avut o intervenție inspirată în minutul 63, când a respins în corner șutul lui Florinel Coman din unghi. Portarul oltenilor a continuat seria paradelor în minutul 67, respingând providențial șutul lui Țucudean din 10 metri.
Viitorul a primit lovitura de grație în minutul 71. Boli a comis o gravă eroare de marcaj, același Mitriță învingându-l elegant pe Râmniceanu.
După un nou eșec, campioana Viitorul se află pe locul 11, cu cinci puncte.
De partea cealaltă, CSU Craiova a urcat până pe poziția secundă, oltenii acumulând 15 puncte.
Viitorul - CSU Craiova 0-2
A marcat: Mitriță '28, '71
TEXT / VIDEO
Echipele de start:
Viitorul: Râmniceanu, Boli, Țîru, Mladen, Cr. Ganea - D. Lopez, Eric, Herea - Vână, Țucudean, Coman
Rezerve: Buzbuchi, M. Constantin, Hodorogea, Cicâldău, Chițu, Dumitrescu, T. Băluță
Antrenor: Gheorghe Hagi
CSU Craiova: Calancea - Spahija, Kelici, Tiago Ferreira - Dimitrov, Zlatinski, Mateiu, Bancu - Gustavo, Burlacu, Mitriță
Rezerve: Mitrovici, Briceag, Screciu, Buzan, Roman, Bărbuț, Barthe
Antrenor: Devis Mangia