Articol de GSP - Publicat duminica, 19 februarie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 19 februarie 2012 09:21
Niculescu a înscris un gol de senzaţie din pasa lui Cristea, suficient pentru a învinge liderul din Bulgaria.
VEZI AICI VIDEO!
Niculescu a înscris un gol de senzaţie din pasa lui Cristea, suficient pentru a învinge liderul din Bulgaria.
"Studenţii" au început domol a doua sesiune de examene din Antalya. În faţa primei clasate în Bulgaria, Ionuţ Badea a trimis din primul minut artileria uşoară, cu tinerii Moldovan, Morar şi Grozav printre titulari, iar clujenii au avut nevoie de o jumătate de oră pentru a pune în pericol poarta adversă. O salbă de ocazii s-a desfăşurat în ultima treime a primei reprize, cu Dorinel Popa, Grozav, Marinescu sau Morar ratînd din poziţii ideale.
La pauză, semnalul oportunităţilor ardelene s-a deschis după "torpila" lui Păcurar (54). Badea a modificat şi sistemul tactic, 4-3-1-2, iar alb-negrii au pus stăpînire pe mijlocul terenului. Cristescu a fost blocat şi el de portarul bulgarilor în ultimul moment (70), însă la rampă a ieşit veteranul Claudiu Niculescu, care a lobat senzaţional o pasă de excepţie a lui Adrian Cristea. În plus, clujenii au rămas cu satisfacţia că gafele în serie din apărare din primul cantonament s-au cicatrizat rapid.
U Cluj - Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria, 1) 1-0
A marcat: Cl. Niculescu (84)
U Cluj: M. Popa - Unguruşan, Abrudan, Pele, Grecu - R. Moldovan, D. Popa, L. Marinescu - N. Tony, Grozav, V. Morar. Antrenor: Ionuţ Badea. Au mai jucat: Hoban, Al. Păcurar, M. Cristescu, Szukala, Drăghici, Cl. Niculescu, Ad. Cristea
INBOX
- Răzvan Lucescu a urmărit de pe margine amicalul clujenilor, primul adversar din returul care va începe pe 2 martie.
- Clujenii au solicitat un penalty în minutul 36, cînd şutul lui Grozav din marginea careului s-a lovit de mîna unui fundaş bulgar.
- Ex-fundaşul Concordiei, Vitinha (25 de ani), s-a transferat la liderul din Bulgaria, unde căpitan e Gargorov, fostul jucător al Craiovei. Ambii au fost titulari în confruntarea de aseară.