FOTBAL  »  Superliga  »  VOLUNTARI - VIITORUL 2-3

VIDEO În "duble" să ne duelăm! Viitorul s-a impus la capătul unui duel crîncen și plin de reușite, 3-2 cu Voluntari

Florin Cernat a avut un sezon excelent la Viitorul, unde a strîns 8 goluri și 3 pase de gol
Florin Cernat a avut un sezon excelent la Viitorul, unde a strîns 8 goluri și 3 pase de gol

Articol de - Publicat marti, 22 decembrie 2015 00:00

Adrian Bălan a marcat două goluri pentru gazde, iar Cristi Ganea a avut un răspuns pe măsură și a întors soarta partidei pe final.

Anul se-ncheie, iar sezonul regulat e pe ultima sută de metri. Și goana după puncte, fie ea în vîrf sau coadă, naște tensiune! Pe o arenă aproape goală, jucătorii au jucat o finală. Lucru sesizabil în prima parte mai ales printre ilfoveni care, amenințați de o poziție foarte slabă în play-out, au pus o presiune fantastică pe fotbaliștii lui Hagi.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Goossens putea să deschidă scorul (2), însă n-a cadrat șutul din șase metri din debutul partidei. Deși mingile au plutit prin careul lui Buzbuchi mai bine de un sfert de oră, experiența și calitatea și-au spus cuvîntul. Cernat a înșirat superb apărarea gazdelor și l-a executat pe Balauru (16). Reușită care n-a calmat pe nimeni!

Ilfovenii au continuat să ia cu asalt careul oaspeților, însă golul egalizator urma să vină de la distanță (29). Adrian Bălan a prins un șut violent pe colțul scurt din lovitură liberă, chiar lîngă bară. 1-1!

Bălan trezește fiarele!

Atacantul n-a iertat nici în repriza secundă. La 65 de secunde de la reluare, Bălan a așezat mingea în plasă după o execuție de excepție la colțul lung, de la marginea careului. Poate prea devreme. Pentru că oaspeții n-au mai dormit în post și i-au înmuiat pe ilfoveni prin atitudine.

Însă cumva evită golul în cinci minute de foc. Lovitura de cap a lui Chițu din șase metri (66), șutul puternic al lui Ganea (67) și parada lui Balaur, unu la unu cu Tănase (71), n-au lăsat-o pe Viitorul să echilibreze tabela.

Șoc în trei minute

Tensiunea e pentru cei puternici. Iar oaspeții s-au jucat cu nervii elevilor lui Mulțescu și au reușit să modeleze, din dorință și entuziasm, un chip al succesului. Ocaziile și presiunea evidentă a Viitorului au anunțat dezastrul.

Ganea a preluat frumos în marginea careului (77), și-a așezat mingea în centru, printre fundașii ilfoveni, și a tras cu sete. Egal! Iar același erou a adus și victoria după o fază aproape trasă la indigo.

Rădoi nu l-a marcat pe fundaș care, după încă o preluare interesantă, l-a învins pe Balauru (80) și a încununat o partidă extrem de vie.

"Ne-am revenit și am reușit să cîștigăm pe final. Mi-a fost frică pentru că am avut un început foarte slab și puteam bifa a treia înfrîngere consecutivă"
Cristian Ganea, fundaș Viitorul

"E bine că ne-am îndeplinit obiectivul pînă acum și am încheiat anul pe poziția secundă. Următorul pas firesc e să ne luptăm pentru titlu"
Florin Cernat, mijlocaș Viitorul

"Subțirimea lotului ne-a făcut să improvizăm. Am avut doar 15 jucători în lot. În apărare am fost de cascadorii rîsului. Nu e normal ce a făcut Cernat din fundași la primul gol"
Gheorghe Mulțescu, antrenor Voluntari

"Merităm punctele. Astăzi n-am făcut un meci bun, dar cred că am făcut schimbările inspirat. Jucătorii s-au adaptat și la un stil nou de joc foarte repede și sînt mîndru de ei. L-am schimbat rapid pe Aganovici pentru că s-a simțit faptul că era obosit și cei de la Voluntari dominau mijlocul terenului"
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul

voluntari viitorul 2 3

Citește și:

România și-a aflat adversara din optimile Euro 2024 » Eșecul Portugaliei cu Georgia ne scoate în față un COLOS! Când e programat meciul
Nationala
România și-a aflat adversara din optimile Euro 2024 » Eșecul Portugaliei cu Georgia ne scoate în față un COLOS! Când e programat meciul
Notele GSP după meciul unei generații: „Ciudat să vedem decarul în bandă, dar Iordănescu a simțit bine!”
Nationala
Notele GSP după meciul unei generații: „Ciudat să vedem decarul în bandă, dar Iordănescu a simțit bine!”
Gică Hagi, exuberant după calificarea României în optimi la Euro 2024: „Cred că e posibil orice acum”
Nationala
Gică Hagi, exuberant după calificarea României în optimi la Euro 2024: „Cred că e posibil orice acum”

Dan Șucu nu se oprește! Transfer la Rapid direct de la naționala României, în ziua meciului decisiv cu Slovacia

L'Equipe, reacție incredibilă despre România, posibila adversară a Franței la Euro: „Implacabilă, să se neutralizeze reciproc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează