FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - GAZ METAN 2-0

VIDEO Incredibilă asemănare la Dinamo-Gaz Metan între meciul de aseară şi cel din tur » Copy Paste

+3   FOTO
"Centralul" Radu Petrescu a procedat corect dictînd lovitură de la 11 metri la duelul dintre Radu Zaharia și Marius Niculae

Articol de GSP - Publicat duminica, 04 martie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 04 martie 2012 00:42

Dinamo a deschis scorul după un penalty obţinut de Marius Niculae, în duel cu Radu Zaharia, care a fost eliminat, ca şi astă-vară la Mediaş.

Coincidenţele au continuat: tot Munteanu a transformat şi tot Dănciulescu a făcut 2-0. Scor suficient pentru "cîini" de a reveni în fruntea Ligii 1.

Singura mare diferenţă e că Dinamo a avut alături 20.000 de oameni pe Arena Naţională, de 4 ori mai mult decît media de spectatori a ultimilor ani

Dinamo a fost salvată iar de veterani: Niculae a scos un penalty, Munteanu şi Dănciulescu au marcat pentru o victorie confortabilă cu Gaz Metan.

Dinamo a arătat pe Arena Naţională ca un copil ce a scăpat într-o cameră plină cu jucării. Voioşi, cu zîmbetul pe buze şi aplaudîndu-se unul pe celălalt după fiecare reuşită, roş-albii au asezonat cu goluri prima reprezentaţie pe cel mai mare stadion al ţării.

Cătălin Munteanu parcă e la prima tinereţe. Aleargă cînd pe stînga, cînd pe dreapta şi aruncă baloane ca un tun de aruncat mingi la tenis! "Cap de Zmeu" (11) a bătut englezeşte penalty-ul scos de Marius Niculae cu preţul unui bocanc în plină figură. Dănciulescu nu mai are banderola de căpitan ca accesoriu, dar colecţionează în continuare goluri. Întîi a tras tare în Pleşca din cîţiva metri, dar n-a mai ratat în minutul 28, cînd Luchin i-a aşezat mingea pe cap "Corbului" pentru 2-0!

Bratu peste tot, dar degeaba
Rămaşi în inferioritate după eliminarea lui Zaharia de la faza penalty-ului, medieşenii au încercat să replice pe contraatac de cîte ori au avut ocazia. De fiecare dată la finalizare a apărut ex-dinamovistul Florin Bratu, atacantul Gazului fiind exasperat de paradele lui Bălgrădean (35, 57 şi 62). Cu un avantaj de două goluri, lui Ciobotariu i-a ieşit strategia şi a introdus şi noile transferuri: Strătilă, Matei şi Platini. Brazilianul şi Matei au încercat să intre în combinaţii, Sorin a alergat mult, i-a pus şi mingea pe cap lui Kone (85), care a lovit bara, dar toţi suferă încă la relaţii de joc.

"Cîinii" au început perfect returul, iar meciul cu Gaz Metan a scos în relief şi mai mult că Dinamo nu speră în viitorul apropiat la vreo minune din partea celor cinci transferuri aduse în această iarnă, ci respiră tot prin plămînii neobosiţi a trioului Cătălin Munteanu - Dănciulescu - Niculae.

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Dănciulescu, nervos la înlocuire

În momentul schimbării sale cu brazilianul Platini, în minutul 58, Ionel Dănciulescu a dat vădite semne de nemulţumire. Autorul golului al doilea aseară a tras nervos de tricoul de joc şi a tras şi mai multe înjurături, înainte de a fi consolat însă de mai mulţi coechipieri. Efortul lui Dănciulescu a fost însă apreciat de cei 20.000 de fani din tribune, care l-au chemat la salut şi i-au scandat "Eşti «cîine» pînă la moarte!".

Borcea crede că a jucat pe Stadion Arena :)

Cristi Borcea a vorbit la GSP TV despre meciul cu Gaz Metan şi a botezat în stilul propriu Arena Naţională: "Eu le-am zis că vom avea o atmosferă extraordinară pe Stadion Arena, sînt cartiere pline de dinamovişti în preajma stadionului. Am făcut mare greşeală că nu am jucat pe Stadion Arena cu Steaua. Eram la Miami şi le-am transmis: «Facem cea mai mare greşeală dacă nu jucăm acolo, stadionul va fi plin de dinamovişti»".

"Mitică la brutărie!", interzis de BGS :)

Fanii "cîinilor" nu au uitat de războiul cu şefii fotbalului şi au scandat de mai multe ori împotriva acestora. Cel mai luat în colimator a fost preşedintele Ligii, Dumitru Dragomir. Ultraşii dinamovişti au afişat un banner cu "Mitică la brutărie", care a fost confiscat imediat de angajaţii BGS, care l-au considerat prea dur pentru a fi afişat. (Vezi FOTO în Galeria de mai jos!)

Tameş şi Curtean, out!
Aseară, nici unul dintre jucătorii transferaţi în această iarnă nu a apărut printre titulari, ba mai mult, Alexandru Curtean şi Iulian Tameş nu au prins nici măcar banca de rezerve. S-a considerat că ambii nu sînt într-o formă foarte bună. Singura noutate faţă de partidele din prima parte a campionatului a reprezentat-o titularizarea lui Scarlatache ca fundaş stînga.

Zaharia a comis-o şi în tur!
Meciul de aseară a părut tras la indigo după cel din tur, de la Mediaş, şi în care "cîinii" au cîştigat cu 5-0, după un scenariu aproape identic. Radu Zaharia a fost cel care l-a faultat pe Niculae în careu în minutul 39 şi a fost eliminat, iar Cătălin Munteanu a marcat din penalty. Scorul, ca şi acum, era tot 0-0. A doua reuşită, ca şi la Mediaş, i-a aparţinut lui Ionel Dănciulescu.

Citește și:

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Nationala
Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Nationala
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”
Superliga
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda


Comentarii (222)
biancorossi
biancorossi  •  17 Martie 2012, 13:25

un meci excelent facut de dinamo. spre deosebire de cel mai putin reusit, cu pandurii. o victorie incontestabila. diferenta clara de valoare. atmosfera de meci european.

gazistu
gazistu  •  05 Martie 2012, 23:25

uitativa unde are piciorul? poi eu sa fi fost arbitru las da afara si rosu, chiar dc iubesc gazul. nu poti sa nu pedepsesti pe un caratist ca asta!!! zaharia asta nu stiu ce cauta la gazu, au mai ziso multi ca e praf dar acum incep sa cred ca au dreptate. dar se pare ca are pile tacsu pe la romgaz si deaia juaka el la gazu, ca de nu era vai si amar de el. oricum mare fotbalsit nu e , mai bine sar apuca de karate, ca e bun la lovit , in careu, de multe ori nea lasat in minus caratistu asta

ionut.07
ionut.07  •  04 Martie 2012, 20:27
Postat de crystyanbet pe 04 Martie 2012, 20:16

sa va fie rusine,se vede ca s-a intors pborcea de la miami!sigur nu e coincidenta cu jucatorul ala de la medias care ia rosu din nou in meciul cu dinamo dupa ce in tur acelasi lucru l-a facut!daca sunteti buni castigati campionatul pe teren nu in culisele echipelor adverse

Nu toata lumea castiga in culisa,asa cum face Rapidul.In ultimii 5-6 ani numai dezavantajati n-ati fost. Un ex clar este acest tur de campionat.De ce nu spui propriei tale echipe sa-i fie rusine de modul in care a castigat 10 pct?Pt ca esti subiectiv si comentezi doar pt a te afla in treaba. Daca Dinamo si Porcea ar fi vrut sa fure, asa cum spun multi tampiti, ar fi facut-o de mult, pt a putea lua campionatul.Nu astepta ca sa ia campionatul echipe precum Otelul,Urzicieni(nu neg meritul ei in Europa)sau Cluj de 2 ori.Toate fiind din provincie. Daca Porcea a vb cu arbitrii doar pt a terminat pe locurile 5-6,at chiar ca trebuie judecat pt prostie. Mai ganditi, inainte sa postati.

Vezi toate comentariile (222)
Comentează