Articol de Ionel Luţan - Publicat duminica, 28 aprilie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 27 aprilie 2013 23:04
Petrolul s-a impus, după o repriză secundă de vis, şi devine singura echipă din Liga 1 care a legat 11 jocuri consecutive fără înfrîngere în acest sezon.
Ultimele meciuri ale Petrolului au avut un numitor comun: golurile. Băieţii lui Contra au făcut show, au marcat de 9 ori în ultimele trei partide şi au arătat spectatorilor un fotbal-spectacol, aşa cum îşi dorea "Guriţă" în pauza de iarnă.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Deşi cei de la Viitorul păreau nişte mieluşei în "Arena Lupilor", prima repriză a fost una spectaculoasă la ambele porţi. Cele două echipe s-au întrecut în ocazii de gol, în prim-plan fiind Morar, pentru ploieşteni, şi Alibec, pentru băieţii lui Hagi.
Cu toate astea, diferenţa de valoare s-a resimţit din startul reprizei secunde, cînd "lupii" şi-au mirosit prada printr-o posesie prelungită. Contra l-a scos pe Mojica, acestuia lipsindu-i pasa decisivă, şi l-a aruncat în luptă pe căpitanul tradiţional, Marinescu. În minutul 54, nou-intratul l-a lansat perfect pe Hamza, tunisianul a preluat ideal şi l-a învins pe Buzbuchi.
După care a început show-ul lui Bokila. Congolezul a preluat frumos, la 20 de metri, şi "a rupt plasa" cu o torpilă la vinclu: 2-0! Africanul nu s-a oprit aici, a scăpat pe contraatac şi, servit de acelaşi Marinescu, l-a bătut pentru a doua oară pe Buzbuchi.
Tabela s-a închis la 3-0, după o evoluţie entuziasmantă a petroliştilor şi şansele la cupele europene cresc văzînd cu ochii pentru elevii lui Contra.
Sub ochii părinţilor
Congolezul Jeremy Bokila, 24 de ani, a avut parte de doi spectatori speciali la meciul cu Viitorul. Părinţii săi au venit să îl viziteze în România şi atacantul i-a răsplătit pe aceştia cu două goluri. Camerele DigiSport au surprins bucuria părinţilor lui Jeremy la ambele reuşite, dar şi cum suporterii "lupilor" s-au repezit să îi îmbrăţişeze pe cei doi.
13 goluri a marcat Bokila în acest sezon, dintre care 3 au fost din afara careului
"Căldura a făcut ca din minutul 20 pînă la pauză să cădem fizic. Am cele mai bune vîrfuri din campionat. Hamza şi Bokila sînt în formă. Aşteptăm oferte pentru ei, dar vor pleca doar pe sume generoase" (Cosmin Contra, antrenor Petrolul)
"Am avut mici probleme la spate, m-a durut puţin, dar am strîns din dinţi şi cred că am făcut un meci bun. Avem şanse la cupele europene şi sînt sigur că în anii viitori ne vom bate la titlu" (Laurenţiu Marinescu, mijlocaş Petrolul)
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor