FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - PETROLUL 2-2

VIDEO La 11 metri de Manasse » Două penalty-uri o ajută pe Steaua să obţină un punct cu Petrolul, scor 2-2

Manasse îl faultează pe Adi Popa în careu, dînd ocazia Stelei să deschidă scorul +2   FOTO
Manasse îl faultează pe Adi Popa în careu, dînd ocazia Stelei să deschidă scorul

Articol de - Publicat marti, 23 aprilie 2013 00:00 / Actualizat marti, 23 aprilie 2013 11:20

Steaua şi Petrolul au alternat momentele de fotbal consistent cu perioadele de letargie. Un meci care vorbeşte despre oboseala liderului.

Probabil cea mai frumoasă zi a unei primăveri ciudate. Probabil cele mai în formă echipe ale Ligii. Probabil cei mai promiţători tineri antrenori. Laurenţiu Reghecampf şi Cosmin Contra. Şi probabil cei mai în formă suporteri. Asta însemna Steaua-Petrolul înaintea primului fluier al lui Tudor, care a ieşit de la şedinţa tehnică mîngîind o mătanie. Doamne ajută să fie fotbal!

Mai multe imagini!

Adi Popa şi Rusescu dau tonul la muzică. Prima dată în minutul 12, cînd motoreta de pe flancul stîng stelist şutează în plasa laterală. A doua oară, două minute mai tîrziu, micuţa extremă îl serveşte în careu pe Rusescu. Vîrful echipei lui Reghe îl face din fentă pe Geraldo, dar şutul se duce puţin pe lîngă o bară a porţii privită cu speranţă de Bornescu.

Există şi o replică a galben-albaştrilor la această arie cîntată de cei doi stelişti. Servit cu rafinament tehnic de Hamza, Bokila (19) şutează fără să stea pe gînduri, tare, pe jos. Tătăruşanu nu stă nici el pe gînduri, plonjează şi respinge. Echipele rămîn compacte, fiecare îşi vede de treaba lui. Nu este Champions League, dar este fotbal. Deocamdată.

Adi Popa continuă să îl chinuie cu sprinturile lui pe Guilherme. Atît de tare încît îl depăşeşte în viteză şi intră în careu cu mingea la picior, unde Manasse îl aşteaptă. În locul unei deposedări elegante, fundaşul Petrolului nu reuşeşte decît să-i ia picioarele lui Adi Popa. Alexandru Tudor crede că intervenţia lui Manasse a fost corectă şi este nevoie de intervenţia asistentului Sebastian Gheorghe pentru ca penaltyul să fie acordat.

Bate Rusescu. Impecabil, ca de obicei. Este minutul 23, dar crainicul stadionului îl face 24 ca să rimeze cu titlul 24 care se apropie cam cu viteza cu care aleargă Adi Popa.

Ovidiu Hoban strică petrecerea în prelungirile primei reprize. Mijlocaşul din Ploieşti şi-a plasat lovitura de cap după un corner bătut de Boudjemaa, fără să fie deranjat prea tare nici de foarte înaltul Szukala, nici de Chiricheş. Imediat, Tudor a pus capăt jocului. O pauză în care antrenorii chiar ar trebui să umble la reglaje. Fine şi mai puţin fine.

Steliştii respiră greu
Steaua începe repriza secundă fără Bourceanu, scos profilactic de pe teren după faultul de galben spre roşu la Hoban. Filip i se alătură lui Pintilii în faţa fundaşilor, care au într-adevăr nevoie de ajutor fiindcă Boudjemaa, Hamza şi Bokila simt că se poate. Se poate şi din cauză că roş-albaştrii respiră mai greu acum, pe final de campionat. Oboseală? Posibil. Probabil şi liniştea pe care ţi-o dă avansul uriaş din clasament. Indiferent de motive, Petrolul domină prima jumătate a părţii secunde. Este echipa mai activă. Pasează frumos, mişcarea jucătorilor pe teren are un sens.

Ceva s-a rupt în jocul Stelei. Latovlevici calcă pe minge de două ori în aceeaşi fază, Szukala şi Chiricheş par că s-au întîlnit întîia oară la acest meci, Adi Popa şi Rusescu nu se mai văd, Tătăruşanu face balet aerian, fiind pe punctul să-i dea cadou un gol lui Bokila. De Tănase mai bine să nu mai vorbim. A, da, a intrat şi Tatu. Ca să ce?

Sigur nu e Champions League. Rău este că nu mai seamănă nici a fotbal de-al nostru. E altceva, o luptă pentru anihilarea adversarului. Doar că Manasse stă la pîndă şi dă lovitura de graţie propriei echipe cu un henţ cum altfel decît stupid în suprafaţa de pedeapsă. Execută Latovlevici (80), stadionul explodează şi lumea trece uşor peste faultul în atac al lui Chiricheş la Geraldo premergător fazei penaltyului. Este 2-1 pentru Steaua, dar au mai rămas 10 minute pentru riposta Petrolului.

Ploieştenii au nevoie de mai puţin pentru a reuşi să egalaze din nou. Chiricheş (84) îşi încheie seara cu un autogol care vorbeşte încă o dată despre oboseala steliştilor.

"Am plecat cu punct de pe un teren de pe care, pînă acum, toate echipele plecaseră fără nimic. Mă bucur că am dat două goluri din faze fixe, pe care le exersăm mult" (Cosmin Contra, antrenor Petrolul)

"Nu m-am bucurat la gol, dar nu pentru că mi-e frică de selecţioner, ci pentru că nu era cazul, jucasem slab şi nu aveam motive să mă bucur chiar dacă acel gol ne-ar fi adus victoria" (Iasmin Latovlevici)

"N-am avut posesie şi am făcut multe greşeli. Sînt nemulţumit şi sper să nu pierdem nici un meci pînă la final. Tudor a arbitrat bine, n-am ce să contest" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)

7-5 în favoarea Petrolului a fost raportul ocaziilor în meciul de aseară

100% era punctajul Stelei pe teren propriu, în acest sezon, pînă la meciul de aseară, cele două puncte pierdute fiind primele pe care trupa lui Reghe le iroseşte acasă

568866-steaua-petrolul-2-2.jpg

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Tudor, eroare gravă pro Steaua
"Centralul" meciului de aseară n-a avut o prestaţie bună. În minutul 24 n-a văzut faultul lui Manasse asupra lui Adi Popa şi a intenţionat să dicteze simulare, însă a fost salvat de intervenţia asistentului Sebastian Gheorghe, care i-a strigat "penalty" în cască. În minutul 80 însă, a făcut o eroare mare. N-a văzut un fault clar al lui Chiricheş asupra lui Geraldo, în careul ploieştenilor, a lăsat faza să meargă, Manasse a făcut henţ şi a ieşit penalty-ul din care Latovlevici a făcut 2-1. Şi la faza golului de 2-2 există un semn de întrebare dacă Chiricheş a fost sau nu faultat de Geraldo, însă reluările TV n-au arătat clar că ar fi fost fault şi nici stoperul Stelei n-a protestat.

Contra îl face praf pe Tudor
Antrenorul ploieştenilor a comentat în termeni duri prestaţia lui Tudor. "Am cîştigat un punct şi împotriva arbitrajului. Geraldo a fost faultat clar înainte de a se acorda al doilea penalty al Stelei. Oricum, maniera lui Tudor a fost împotriva jocului. Fluieră orice, întrerupe pentru orice. Afară, dă lecţii de arbitraj, apoi vine aici şi strică jocurile. N-ai cum să joci cu el arbitru", a declarat Cosmin Contra.

Consilierii intră gratis la meci
După ce în urmă cu o lună de zile au aprobat în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti să poată intra gratis la toate evenimentele de pe Arena Naţională, ieri seară mai mulţi consilieri ai Primăriei au fost prezenţi în zona VIP. La fiecare eveniment desfăşurat aici consilierii primăriei primesc 55 de invitaţii în cea mai bună zonă! Dacă ar fi plătit, aceştia trebuiau să scotă din buzunar cîte 150 de lei pentru un tichet, adică 8.250 de lei pentru toate biletele, iar pentru un loc la concertul de pe 15 mai al celor de la Depeche Mode, consilierii trebuiau să plătească cîte 435 de lei, adică un total de 23.925 de lei.

Duckadam, externat
Preşedintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, a fost externat ieri pe proprie răspundere din Spitalul Floreasca din Bucureşti, după ce acesta a acuzat dureri la inimă, plus tulburarea ritmului cardiac. "Din păcate, mai trebuie să vin la spital pentru a sta sub supravegherea medicilor, dar încet, încet îmi revin. În funcţie de cum reacţionează corpul la tratament, săptămîna viitoare sper să-mi rezolv toate problemele şi să-mi petrec Paştele cu familia", a spus Duckadam.

Piţi Talent, pus la zid de fani
Fanii roş-albaştrilor din facţiunea "Peluza Sud" au afişat mai multe bannere prin care l-au atacat pe manelistul Piţi Talent, care a jucat la derby-ul din Giuleşti rolul unui oficial al Stelei. "Piţi Talent, dăm cu tine de ciment" a fost primul mesaj afişat, după care a urmat un altul: "Manelist incult, ce cauţi la noi în casă?". Manelistul, care e finul lui Reghe, a fost prezent în tribună la meciul de aseară.

Stanciu e noul director sportiv al Stelei
Staff-ul administrativ al Stelei se va completa în zilele următoare cu încă o persoană. E vorba despre Daniel Stanciu, care s-a înţeles cu Gigi Becali pentru a ocupa funcţia de director sportiv, rămasă vacantă după plecarea lui Narcis Răducan din Ghencea. Stanciu încă n-a semnat contractul cu Steaua, însă deja a primit sarcină din partea lui Gigi Becali să caute un atacant, iar aseară a venit la stadion împreună cu Virgil Becali, vărul patronului roş-albaştrilor. În ultimii ani, Stanciu s-a aflat în conducerea lui Poli Timişoara şi FC Vaslui.

INBOX:
- Pintilii a încasat un cartonaş galben aseară şi, cum e al 7-lea în acest sezon, va fi suspendat în meciul următor, cel cu CFR Cluj, de duminică seara.
- Suporterii Stelei s-au bătut cu pungile de pufuleţi găsite pe scaune, oferite de un partener al clubului roş-albastru.
- Cornel Rîpă a fost doar rezervă, în ciuda faptului că Daniel Georgievski era suspendat pentru cumul de cartonaşe. Reghe a preferat să înceapă meciul cu Andrei Prepeliţă ca fundaş dreapta.
- Nici la meciul de aseară gazonul nu s-a prezentat în condiţii bune. În multe zone era doar pămînt, foarte moale, iar jucătorii s-au plîns de starea acestuia.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (91)
un_gazar
un_gazar  •  24 Aprilie 2013, 09:42
Postat de simohayha pe 24 Aprilie 2013, 03:49

Deja te crezi celebru scriind doua parodii..As vrea sa-ti spun ca nu stapanesti tehnica poeziei dar cauti popularitea ieftina . Ritm aleatoriu, dizarmonie, caderi inestetice. Esti doar o mica pata de petrol pe intinsul oceanului planetar. Ca sa nu te sinucizi mai tarziu, fa-ti un bine si nu te mai considera poet. Doar folclorist. Altfel, maine-poimaine vom afla ca "S-a sinucis un anonim". Nebun. Se considera Maiakovski.

Liviu are un volum de versuri si poeziile lui, marea majoritate, sunt foarte reusite.Comentariul tău este rauvoitor si cred ca de fapt mai mult ai vrut sa demonstrezi ca ai invatat la scoala niste cuvinte noi.Opreste-te, esti o simpla oaie care incearca sa-si depaseasca statutul...

simohayha
simohayha  •  24 Aprilie 2013, 03:49
Postat de flxn2003 pe 23 Aprilie 2013, 17:52

ai reactionat repede, dar in timp ce altii compun versuri pentru PETROLUL, tu scrii comentarii pe jsp!! fiecare arata cat poate!!! eu am impresia ca voi stelistii sunteti muti, pt ca: scrieti comentarii pe jsp, dar nu va faceti auziti in tribune!!!

Deja te crezi celebru scriind doua parodii..As vrea sa-ti spun ca nu stapanesti tehnica poeziei dar cauti popularitea ieftina . Ritm aleatoriu, dizarmonie, caderi inestetice. Esti doar o mica pata de petrol pe intinsul oceanului planetar. Ca sa nu te sinucizi mai tarziu, fa-ti un bine si nu te mai considera poet. Doar folclorist. Altfel, maine-poimaine vom afla ca "S-a sinucis un anonim". Nebun. Se considera Maiakovski.

victorion
victorion  •  23 Aprilie 2013, 20:16
Postat de dinarad pe 23 Aprilie 2013, 05:47

Daca ati aratat ceva la meciul cu Petrolul , aia este ca NU AVETI GALERIE si FANI ADEVARATI care sa strige si sa cinte indiferent de ceea ce se intimpla pe gazon. Petrolul va dominat sonic la fel ca si Dinamo... ca sa nu mai vorbim de Rapid. Dar este bine ca aveti platitori de bilete... este bine pentru Becali , bineinteles.

Ce praf esti ...sonic auzi :)))))

Vezi toate comentariile (91)
Comentează