FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - STEAUA, DUMINICĂ, ORA 21:30, ÎN DIRECT PE DIGI 1, LIVETEXT PE GSP.RO

VIDEO Nepotul Unicului Căpitan va primi de la Dănciulescu tricoul cu numărul 11: ”Învingători precum Hîldan”

Toate victoriile importante ale lui Dinamo sînt dedicate de către
Toate victoriile importante ale lui Dinamo sînt dedicate de către "cîini" lui Cătălin Hîldan

Articol de - Publicat sambata, 10 august 2013 00:00 / Actualizat sambata, 10 august 2013 19:45

”Cîinii” şi-au preparat material motivaţional pentru Derby: un filmuleţ dedicat unuia dintre simbolurile echipei, ce derulează imagini cu Unicul Căpitan pe fondul unei poezii emoţionante.

Cu chipul lui Hîldan pe piept şi cu gîndul la determinarea pe care o arăta pe gazon Cătălin. Acestea sînt armele cu care sînt motivaţi "cîinii roşii" înaintea Derby-ului de mîine.

Un filmuleţ de un minut şi 41 de secunde, lansat deja pe fcdinamo.ro, site-ul oficial al grupării, va fi pus jucătorilor în vestiar spre a-i înrăi în vederea confruntării cu rivala istorică. Vezi aici video

"Căpitanul sufletului meu"
În materialul video, pe un fond sonor grav, este recitată în limba română poezia "Invictus", a lui William Ernest Henley, care este emoţionantă, dar şi motivaţională.

Apar imagini cu diverse evoluţii ale lui Hîldan, idol, legendă şi simbol al clubului, iar finalul este apoteotic: chipul lui Cătălin cu pumnii ridicaţi, războinici, şi ultimul vers al poemului: "Sînt căpitanul sufletului meu".

"Probabil, jucătorii români vor fi impresionaţi pînă la lacrimi de aceste imagini, iar cei străini vor înţelege ce înseamnă confruntarea cu Steaua din atmosfera creată în încăpere", au comentat oficialii dinamovişti.

Tricou pentru viitorul Hîldan
Familia Hîldan va fi prezentă mîine seară pe Naţional Arena. Tatăl şi fratele lui Hîldan, Marin şi Cristi, antrenor la formaţia de rugby a dinamoviştilor, plus juniorul, Cătălin, fiul lui Cristi. Cel mic, în vîrstă de 10 ani, junior la echipa de fotbal, va primi tricoul cu numărul 11 din partea unui alt fotbalist emblematic al roş-albilor, Dănciulescu.

"Sînt emoţionat, am mai fost în peluză şi, uneori, lăcrimez cînd aud numele unchiului meu scandat de galerie", a mărturisit copilul, care ar putea purta în viitor, la prima echipă a "cîinilor", tocmai tricoul cu numărul 11, retras acum de Dinamo.

Invictus
de William Ernest Henley

Trecînd de noaptea grea din jurul meu,
Neagră ca iadul, fără de sfîrşit,
Îi mulţumesc oricărui Dumnezeu
Pentru sufletul meu necucerit.

În gheara sorţii strîns fără cruţare
Nu am dat înapoi şi n-am strigat
Lovit de întîmplările amare
Capul mi-e-nsîngerat, dar nu plecat.

Dincolo de blesteme şi de lacrimi,
Pe-acest tărîm de umbră subjugat,
În anii plini de-ameninţări şi patimi
Sînt şi voi fi la fel, neînfricat.

Nu mai contează cît de aspru-i drumul,
Ce liste cu pedepse vin mereu,
Eu, azi, al sorţii mele sînt stăpînul -
Sînt căpitanul sufletului meu.

ŞTIRI

40.000 de euro pentru "cîini"

Ionuţ Negoiţă a fost joi seară în cantonamentul echipei de la Săftica spre a discuta cu jucătorii. Le-a ţinut un speech scurt, a dat mîna cu fiecare dintre fotbalişti, apoi a făcut un anunţ, mai important: echipa va fi premiată cu un bonus total de 40.000 de euro dacă va bate Steaua. Banii se vor împărţi cum cred jucătorii de cuviinţă.

"Bouba" a mers la Dinamo II
Chiar dacă a ameninţat că nu se va duce să se antreneze cu echipa secundă, Mansaly Boubacar este prezent, începînd de joi, la antrenamentele lui Dinamo II. Se va pregăti acolo, iar agentul său este aşteptat la Bucureşti spre a discuta detaliile întreruperii relaţiei cu clubul. Senegalezul va fi spectator la derby. În ceea ce priveşte pe Dinamo II, clubul s-a înscris şi a primit acceptul de a evolua în liga secundă, chiar dacă sezonul trecut a retrogradat.

Pun condiţii belgienilor
Dinamoviştii au încercat, dar sînt şanse reduse să-l aibă pe George Ţucudean pînă mîine seară. Roş-albii au transmis oferta către Standard Liege, surse din club spunînd că roş-albii vor să susţină 4.000 de euro din salariul lunar de 20.000 de euro al atacantului. "Şi George vrea să revină, şi noi sîntem deschişi, să vedem dacă se potrivesc lucrurile. Noi vrem să avem opţiune de răscumpărare, altfel nu, prefer să formăm un jucător care să aibă viitor la Dinamo. Sîntem în schimb de mailuri", a spus Negoiţă.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (49)
ktta86i
ktta86i  •  10 August 2013, 17:00
Postat de radianu pe 10 August 2013, 15:15

Sunt stelist si nu stiu prea bine istoria lui haldan! Ma mira insa ca alti jucatori care au facut cinste acestui club sunt dati uitarii si acest haldan este pomenit intr-una ca sfintele moaste! Cred ca este supraevaluat acest tanar care a murit pe teren dintr-o cauza medicala!

Isi bat joc de un tanar fotbalist care nu se mai afla printre noi sa se poate apara de rusinea numita DINAMU. Necoita mizeaza pe punctul sensibil al dinamu....istilor Hildan vezi doamne.

radianu
radianu  •  10 August 2013, 15:15

Sunt stelist si nu stiu prea bine istoria lui haldan! Ma mira insa ca alti jucatori care au facut cinste acestui club sunt dati uitarii si acest haldan este pomenit intr-una ca sfintele moaste! Cred ca este supraevaluat acest tanar care a murit pe teren dintr-o cauza medicala!

ady_my_star
ady_my_star  •  10 August 2013, 13:24

FRumos video si frumoasa campanie de a readuce oamenii langa Dinamo. Are cateva idei foarte bune Negoita.

Vezi toate comentariile (49)
Comentează