Articol de Cornel Biholari - Publicat sambata, 26 septembrie 2015 00:00
Timișoara și Iașiul au remizat aseară după un meci aprins, jucat în mare parte pe o ploaie rea. Trei din patru goluri au fost din faze fixe, aseară.
Meciul de aseară a început pe o ploaie teribilă. Și-a fost precedat de controverse legate de faptul că timișorenii ar fi dorit să ceară un control antidoping suplimentar. S-a dat drumul la minge, iar băieții au alergat cu spor. Nu s-a menejat nimeni, chiar dacă au fost și greșeli. A fost seara golurilor cu capul, Golubovici, Luchin și Ciucă întrecîndu-se în reușite spectaculoase.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Iar Goga a smuls remiza, la capătul unui 11 metri bine executat, după un fault făcut în careu de Ciucă, apărătorul ieșean scăpînd de eliminare. Specialiștii au apreciat după meci că decizia lui Radu Petrescu a fost justă, adică doar cartonaș galben acordat fotbalistului lui Napoli.
Iar Florin Marin a continuat seria partidelor fără eșec pe Bega. În mare parte salvat de cei ce-au intrat după pauză, Croitoru și Zicu, deci a gîndit bine mutările. Dar premiul I trebuie atribuit lui Luchin, ce-a dovedit devotament de lider. S-a accidentat în startul meciul, a strîns din dinți, a dat gol și-a încheiat, în dureri, pe iarba udă.
Ciucă, gol după 5 ani
Cei doi apărători care au marcat aseară, ambii cu capul, au punctat după o perioadă îndelungată de timp. Luchin nu mai marcase de doi ani, de pe 23 august 2013, cînd era jucătorul lui Dinamo și puncta în poarta celor de la U Cluj (6-0). Mădălin Ciucă nu mai dăduse un gol de 5 ani! Pe 20 noiembrie 2010, îmbrăca echipamentul celor de la U Craiova și înscria în partida cu Gloria Bistrița (1-2).
"Am strîns din dinți și am luptat ca să-mi ajut echipa. În minutul 26, mi-a fugit genunchiul, am evoluat apoi cu dureri teribile. Sper să aducem cît mai multe victorii la Timișoara. Mă bucur mult că am dat gol"
Srgian Luchin, fundaș ACS Poli"Un punct e foarte bun. Nu cred că jucătorul nostru, Ciucă, merita "roșu" la faza penalty-ului, a fost de ajuns "galben". Sper ca meciul viitor să batem Steaua. Nu știu dacă Timișoara a mai cerut control antidoping suplimentar, oricum, echipa mea se antrenează tare, de aceea stă bine fizic"
Nicolo Napoli, antrenor CSMS Iași"Sînt mulțumit de rezultat. Ne-am și descoperit foarte mult, de aceea am obținut doar un egal. Avem jucători de calitate, Timișoara are lot echilibrat"
Florin Marin, antrenor ACS Poli
20de goluri a marcat Golubovici cu capul, în Liga 1, din totalul celor 38 din palmaresul său
4meciuri fără eșec are Florin Marin pe banca bănățenilor în Liga 1, de-abia aseară primind gol în mandatul său