Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 22 aprilie 2013 00:00 / Actualizat luni, 22 aprilie 2013 09:30
Ibeh şi Nistor, cu superexecuţii, au adus aseară cupele continentale mai aproape de oraşul lui Brîncuşi.
"Cîinii" au fost muşcaţi aseară de o contracandidată la o vară continentală, plătind tribut unei defensive caraghioase. Fotbalul nu e nici matematică, nici şah, dar cei doi tehnicieni prea s-au închis aseară în prima repriză. Miza, un tichet dus spre Europa League, este uriaşă pentru ambele echipe.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului
Ocaziile mari au apărut din senin. Cîte una de fiecare parte. Nistor, minutul 24, a trimis o "ghiulea", dar transversala s-a opus golului. Ce-a avut Dinamo, în minutul 43, mai apare la rubrica "ratările anului": Alexe a centrat, Mingote a ieşit aiurea, Rus s-a văzut cu poarta goală în doi metri, a şutat destul de slab, iar Mamele, impecabil toată repriza, a scos de pe linie!
Pe lîngă aceste bomboane de oportunităţi au mai existat zbateri, heirupuri, multă muncă, dar puţină clarviziune. Scopul biletului de Europa scuză mijloacele. Tentative au fost: Nicoară, minutul 7, "citit" de Naumovski, Axente şi Dănciulescu, minutul 10, surprinşi de centrarea lui Rus, Dandea, minutul 33, blocat acrobatic de către Mingote, Nicoară, minutul 37, centrare şi finalizare anoste după o supercursă.
"Cîinii" se vor pregăti de Liga 1
Dragoş Grigore, minutul 50, i-a făcut un cadou lui Ibeh ce-ar putea-o costa pe Dinamo locul în cupe la vară, iar africanul a fost letal, nu doar spectaculos. Electrizant! Mingote, minutul 54, cu parada serii, l-a blocat pe Dănciulescu. Grigore, minutul 60, şi-a mai răscumpărat din eroare, deposedîndu-l cu fault pe Ibeh, dar arbitrul n-a văzut penalty-ul.
Alexe, golgeterul dinamoviştilor, a trebuit să facă şi faza defensivă, astfel că ofensiva "cîinilor" a avut de suferit. Acelaşi "păianjen" deranjat, aliatul Pandurilor: Nistor, minutul 74, a trimis superb la vinclu după o pasă a lui Voiculeţ. Ratarea imensă a crudului Rotariu, minutul 82, a arătat că Dinamo a fost părăsită şi de şansă, iar oltenii i-au îngenuncheat pe rivalii spre Europa.
"La finalul campionatului voi decide dacă rămîn la Pandurii. Mă voi gîndi bine, fiindcă e scurtă cariera de fotbalist" (Ousmane Viera, fundaş Pandurii)
"Au greşit Grigore la primul gol şi Nica la al doilea. Am dominat şi la 0-1, dar n-am marcat, o mai veche meteahnă. L-am pierdut pe Grigore, accidentat, cred că uşor, uşor voi ajunge să nu mai am cu cine să joc" (Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo)
"Ne punem serios pe treabă, pe reconstrucţie. Un reporter m-a întrebat dacă Europa e-n pericol. Doamne, fereşte! Europa rămîne Uniunea Europeană şi ne păzeşte pe toţi" (Constantin Anghelache, preşedinte Dinamo)
"Dacă s-a pornit pe acest drum, al folosirii tinerilor, trebuie mers pînă la capăt. Sigur, lumea să înţeleagă că rezultatele nu vor veni imediat" (Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo)
"Trebuie să avem grijă, fiindcă urmează cel mai greu meci din acest final de sezon, cel cu Gloria Bistriţa" (Cristian Pustai, antrenor Pandurii)
ALTE ŞTIRI DE LA MECI
N-a văzut un penalty!
Haţegan a judecat greşit un duel dintre Grigore şi Ibeh, petrecut în careul lui Dinamo. Apărătorul a intervenit prin alunecare şi l-a deposedat pe african, dar înainte să ia mingea i-a luat piciorul de sprijin. Arbitrul nu a sancţionat intervenţia, deşi oltenii au protestat îndelung solicitînd lovitură de pedeapsă. (Adriana Brujan)
Ţălnar, la sacou!
Gata, a venit primăvara şi pentru "Papa"! Cornel Ţălnar a lăsat acasă haina sport de iarnă, purtată excesiv în acest start de sezon, chiar şi cînd temperaturile treceau de 15 grade Celsius. Tehnicianul s-a gîndit să renunţe la o superstiţie şi a stat aseară în sacou la Tîrgu-Jiu.
Copiii Gazetei au bătut-o pe Dinamo!
Grupa de puşti născuţi în 2002 pe care o susţine Gazeta Sporturilor a cîştigat cu 2-1 meciul cu echipa similară a lui Dinamo, partidă disputată în Ştefan cel Mare. Copiii pe care-i antrenează Dan Chilom au patru victorii în primele cinci etape ale campionatului municipiului Bucureşti la grupa de vîrstă 10-11 ani şi conduc clasamentul seriei în care evoluează.
Inbox
- Gazdele au cerut penalty, în minutul 20, la intrarea lui Grigore asupra lui Voiculeţ, dar Haţegan, aproape de fază, a dictat continuarea jocului.
- După ce-a marcat din lovitură liberă, runda trecută, cu U Cluj, scor 1-1, Muşat bate toate loviturile din preajma careului, cele ce necesită folosirea piciorului stîng.
- Pace şi prietenie înainte de meci: conducătorii celor două echipe s-au întreţinut amiabil, chiar lîngă gazon: Eugen Pîrvulescu, respectiv Constantin Anghelache, Tică Dănilescu, Adrian Alexandrescu şi Bogdan Bălănescu.
- Au fost 300 de fani ai "cîinilor" în tribune. În minutul 30, cîţiva s-au luat la bătaie între ei.
- Un scouter al lui Monchengladbach a fost prezent la Tîrgu Jiu ca să-l observe pe Dan Nistor, fotbalist aflat în atenţia formaţiei din Bundesliga.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor