Articol de Bogdan Vladu - Publicat luni, 26 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 25 noiembrie 2012 22:57
"Merităm să fim pe locul 2! Ne gîndim să cîştigăm campionatul, dar mai întîi avem meciul cu Rapid din Cupă"
Constantin Budescu, atacant Astra
"Am demonstrat că putem pierde un meci în 9 minute. N-au înţeles nimic din ce am vorbit cu ei la pauză"
Petre Grigoraş, antrenor Pandurii
Duminică seara eram obişnuiţi să vedem derby-uri de tradiţie în Liga 1. Acum derby-ul etapei este surprinzătorul Astra- Pandurii. Două echipe care nu au putut ţine ritmul cu liderul Steaua, dar care se uită de sus la greii Dinamo, Rapid sau CFR Cluj.
Aseară, singura care a arătat că nu a ajuns întîmplător pe podium a fost Astra. Nici nu a început bine meciul că gorjenii au şi scos mingea din plasă. Centrarea de pe stînga venită de la Budescu a ajuns pe fruntea lui Takayuki, iar Mingote n-a mai putut face nimic (9). Elevii lui Grigoraş nu prea găseau soluţii. Cu greu a dat replica Maxim, care a tras să rupă plasa, însă Morais a respins perfect (24).
Cum-necum, acelaşi Maxim a apărut de nicăieri, le-a luat faţa fundaşilor Astrei şi a egalat chiar înainte de pauză.
Click aici pentru rezumatul VIDEO!
Dacă în prima repriză au mai mişcat ceva, oltenii au căzut de tot după pauză. Din nou! Primul a lovit Andrei Mureşan, care s-a întălţat perfect pentru 2-1 (48). A venit apoi rîndul lui Budescu cu o execuţie perfectă la vinclu din lovitură liberă (53). Sinescu decolase de pe bancă de fericire, cînd Fatai s-a jucat cu apărarea gorjeană şi a dus scorul la 4-1 (55). Gorjenii n-au avut reacţie, iar interimarul de pe banca Astrei a ajuns la 4 victorii şi o remiză în 5 meciuri!
16 goluri a primit Pandurii în a doua repriză a meciurilor, faţă de cele 7 încasate în primele 45 de minute
"Merităm să fim pe locul 2! Ne gîndim să cîştigăm campionatul, dar mai întîi avem meciul cu Rapid din Cupă"
Constantin Budescu, atacant Astra
"Am demonstrat că putem pierde un meci în 9 minute. N-au înţeles nimic din ce am vorbit cu ei la pauză"
Petre Grigoraş, antrenor Pandurii
Au avut penalty!
Giurgiuvenii au contestat arbitrajul lui Radu Petrescu, după ce nu le-a acordat un penalty clar în minutul 44. Fatai l-a depăşit pe Viera, căpitanul gorjenilor l-a tras de braţ pe nigerian, dar "centralul" din Bucureşti nu a acordat lovitură de la 11 metri.
Au două galerii :)
Suporterii Astrei au decis să se împartă în două galerii, prima formată din ploieşteni, cealaltă din giurgiuveni. Mai mult, cele două grupuri de fani şi-au pregătit coregrafii diferite la fiecare meci. Giurgiuvenii au închiriat o macara pe care au băgat-o în curtea unei foste fabrici pentru a arbora două banerre uriaşe în culorile echipei.