Articol de Vlad Ispas - Publicat duminica, 21 septembrie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 20 septembrie 2014 23:40
Fără să strălucească, CFR-ul lui Miriuţă s-a impus cu 1-0 şi a trecut pe primul loc, depăşind cu un punct pe Steaua, care joacă azi, contra Petrolului.
Ce se poate spune despre CFR? Este o echipă în formă, e cert. Are o apărare sigură? Bifat! Are unul dintre cei mai în formă atacanţi din Liga 1, francezul Gregory Tade? Corect!
VIDEO: Vezi AICI golul meciului!
În general, în Liga 1, cele trei observaţii sînt de ajuns pentru a bifa o victorie. Dar după 4-1 cu Astra, toţi se aşteptau la puţin spectacol din partea CFR-ului, în faţa unei echipe a Oţelului aflată în haos. Nu, nu a fost aşa.
La doar o zi de la aniversarea lui Vasile Miriuţă, clujenii nu au fost foarte darnici cu antrenorul lor şi s-au mulţumit să îi ofere doar trei puncte. Sigur, de multe ori în fotbal, scopul scuză mijloacele, dar de această dată meciul chiar a fost unul greu de privit.
Experienţa şi valoarea în plus a oaspeţilor au fost evidente. Dacă aveau nevoie să marcheze de mai multe ori, au lăsat impresia că o puteau face, chiar dacă Deac şi Negruţ, oameni de bază la începutul sezonului, s-au accidentat şi, cel puţin teoretic, echipa a trebuit să înveţe să atace cu alţi jucători.
Treburile au fost rezolvate repede, printr-un gol al lui Tade, care s-a înălţat în mijlocul careului, a trimis mingea într-o bară, aceasta a sărit şi în celălalt stîlp şi de-abia după s-a oprit în poartă, sub privirea stupefiată a lui Plopeanu.
Fără să strălucească, CFR-ul a pus mîna pe trei puncte. Într-o perioadă în care un gol urît nu mai bate o bară frumoasă, ardelenii au avut o seară frumoasă. Şi au trecut pe primul loc.
"Jocul a fost foarte slab. Dacă aveam tupeu, am fi putut scoate mai mult. Obiectivul este salvarea de la retrogradare, va fi greu, dar sînt încrezător, d-asta am venit. Nu sînt speriat de ce am găsit aici. Avem mult de lucru la aşezare, condiţie fizică, ne punem pe treabă" ( Tibor Selymes, antrenor Oţelul)
"N-am jucat strălucit, dar o victorie este o victorie. Îi felicit pentru atitudine pe băieţii mei, au muncit foarte mult şi le mulţumesc. O să îmi fac o poză cu clasamentul, să o văd mereu. Este minunat pe primul loc, dar trebuie să muncim să rămînem aici" (Vasile Miriuţă, antrenor CFR Cluj)
"Sper să revin în două etape cel tîrziu, dar va fi greu să ne salvăm. Fotbalul este un joc colectiv şi nu se rezolvă problemele printr-un singur jucător. Mă îngrijorează că pierdem acasă, dar sper să creştem şi să luăm puncte, pentru că avem nevoie" (Florin Cernat, mijlocaş Oţelul)
ALTE ŞTIRI DE LA MECI:
Selymes e noul antrenor!
Gălăţenii au reuşit să îşi găsească antrenor, după ce s-au despărţit în această săptămînă de neamţul Michael Weiss. Tibor Selymes, 44 de ani, a preluat de ieri echipa moldoveană, însă nu a luat loc pe bancă, antrenorul de pe foaia de joc a meciului fiind Daniel Florea, interimarul ce a pregătit echipa în această săptămînă. Noul tehnician a semnat un contract pînă la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire.
Gol anulat!
Tade a reuşit să introducă mingea în plasă, în minutul 28, însă tuşierul a anulat golul, semnalizînd o poziţie afară din joc a vîrfului clujenilor. Larie a centrat din partea stîngă, iar Tade a trimis cu capul, iar jucătorii antrenaţi de Vasile Miriuţă au protestat la decizia arbitrului. Reluările TV au demonstrat faptul că atacantul se afla afară din joc, iar tuşierul a procedat corect cînd nu a acordat golul oaspeţilor.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”