FOTBAL  »  Superliga  »  SPECIAL GSP

Viitorii Mourinho

Articol de GSP - Publicat luni, 09 noiembrie 2009 00:00

Peste 10 actuali fotbalişti urmează cursurile şcolii de antrenori: se visează în pielea tehnicianului lusitan şi îşi doresc patroni care să nu intre cu bocancii peste echipă

Nici n-au terminat de jucat fotbal şi deja se gîndesc la o carieră de tehnician! E cazul a peste zece oameni din primele două ligi înscrişi la şcoala federală de antrenori, unde, în vară, o parte dintre ei vor susţine şi primul examen de licenţă.
 
Trică: "Desfiinţez cantonamentele!"
Eugen Trică (33 de ani) e fan Mourinho şi Piţurcă: "Vreau să ajung ca Mourinho, tată! Şi Victor Piţurcă e tare, antrenamentele lui erau extraordinare. Voi revoluţiona fotbalul, desfiinţez cantonamentele! Ce înseamnă să stai în cantonament? Dacă îşi pun în cap, jucătorii îşi aduc şi acolo femei sau băutură! Dar dacă-i prind în oraş după miezul nopţii, îi ard rău: 5.000 de euro amendă! 10.000! Să-i doară!".

Întrebat dacă ar tolera un gest nesportiv ca acela al său din meciul cu Astra, cînd a încercat să-i dea peste mînă arbitrului, mijlocaşul Craiovei a replicat: "Depinde şi de jucător, dacă e foarte valoros, trebuie să fii mai şmecher cu el. Oricum, mi-ar plăcea să am în echipă un fotbalist ca mine, determinat, un caracter!".

Alexa, intransigent
Pus faţă în faţă cu situaţia ipotetică în care un jucător ar pleca din programul echipei, viitorul tehnician Dan Alexa (30 de ani) n-ar ezita: "Îl dau afară! Dacă e în timpul liber, să facă ce vrea, dar aşa, n-are voie să greşească! Îi admir pe Mourinho şi Răzvan Lucescu, amîndoi sînt carismatici. Sînt conştient că un antrenor de la noi e mereu la mîna altora, dar mie îmi place nebunia din jurul fotbalului!".

Bărcăuan: "Patronul să vină doar cu «caşcavalul»!"
Cosmin Bărcăuan (31 de ani), care activează încă în Grecia, visează la un patron care să se ocupe doar de problemele administrative: "El să vină cu «caşcavalul» şi atît! Dacă am jucătorii mulţumiţi, de restul mă ocup eu".

Continuă: "Mi-au rămas în minte metodele domnului Iordănescu, e un model pentru mine. Mie îmi place fotbalul modern, ofensiv. Aş vrea eu să pot lucra cu un jucător ca Hagi! De fapt, dacă aş avea vreo 3-4 ca el în echipă, aş deveni cel mai bun antrenor din lume".

"Lăcătuş mi-a zis: «Nici nu ştiam cîte nu ştiu»"
Mircea Rădulescu, directorul şcolii federale de antrenori, caracterizează viitoarea generaţie de tehnicieni: "Există o problemă pe care am sesizat-o şi la cîţiva jucători din Generaţia de aur: consideră că ştiu atît fotbal încît n-ar mai avea ce să înveţe. Dar situaţia e alta, chiar şi Lăcătuş mi-a confirmat-o cînd a terminat cursurile:«Nici nu ştiam cîte nu ştiu»".

"Ca antrenor, trebuie să fii şmecher, uşor hoţ. Ca Piţi! Totuşi, nu l-am înţeles niciodată de ce a fost închis cu presa. Uită-te la Răzvan cum explică el tot!"
Eugen Trică, mijlocaş U Craiova

5 ani e perioada minimă în care un aspirant poate obţine licenţa PRO. Conform modelului italian, un fotbalist de "naţională" va lua licenţa după doar patru ani, din 2011

46,5 ani este vîrsta medie a tehnicienilor din prima ligă: cel mai bătrîn e Halagian - 70 de ani, cel mai tînăr e Viorel Moldovan - 37 de ani

Elevi în anul I
Claudiu Niculescu (Dinamo)
Eugen Trică (U Craiova)
Cornel Frăsineanu (Curtea de Argeş)
Stelian Stancu (Poli Timişoara)
Adrian Mihalcea (Aris Limassol)
Gabriel Caramarin (Otopeni)
Laurenţiu Diniţă (Chiajna)

Elevi în anul II
Dan Alexa (Poli Timişoara)
Arman Karamian (Poli Timişoara)
Artavazd Karamian (Poli Timişoara)
Iulian Tameş (FC Argeş)
Cosmin Bărcăuan (OFI Creta)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Nationala

Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
Campionate

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (2)
 •  09 Noiembrie 2009, 11:14

Dar c....tul ala de portughez a ajuns maximul in antrenorat????El este antrenorul cel mai bun?????????Wow,chiar cred ca voi la gsp nu prea aveti treaba cu fotbalul,chiar deloc.

 •  09 Noiembrie 2009, 04:19

mourinho e un papagal si cam atat..nu a schimbat nimic la inter de cand a venit..numai vorba e de el...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează