Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 22 februarie 2010 00:00
Villadsen a fost motivat şi încîntat de fanatismul suporterilor din Ghencea şi ar vrea să-şi facă un nume în fotbalul românesc
- Thomas, la debutul în Liga I ce a fost mai greu pentru tine, să parezi mingile trimise de adversari sau să te fereşti de bulgării din tribune?
- (rîde) Fanii m-au nimerit cu doi bulgări, unul în spate şi unul în coapsă. Avînd în vedere cîtă gheaţă au trimis spre mine, eu zic că am făcut faţă cu succes. :)
- Îţi pare rău că ai venit în România?
- Nu, de ce? Vreau să joc fotbal, fac asta, eu îmi văd de treaba mea. Chiar mi-au plăcut suporterii din Ghencea. Sînt fanatici, respect! (iar rîde) Cred că s-au gîndit că sînt danez, că-mi place zăpada, d-aia tot aruncau cu bulgări în mine. OK, thanks, m-aţi motivat!
- Ce auziseşi de fotbalul românesc înainte să vii la Ceahlăul?
- Lăcătuş, Hagi, Dan Petrescu, Mutu. Şi problemele lui... Aaa, şi de CFR Cluj, fiindcă echipa mea de suflet, FC Copenhaga, a jucat contra românilor în grupele Europa League.
- Ce aştepţi să faci la Piatra-Neamţ?
- Toţi băieţii vrem să salvăm Ceahlăul de la retrogradare şi să jucăm fotbal frumos. Sper să mai scrieţi şi să vorbiţi frumos despre noi.
"Finul meu, Mihai Stoichiţă, a jucat pentru cozonac, eu doar pentru o pîine. A fost ca la şah, pionul trebuia să ia regina. Şi am luat-o!"
Gheorghe Mulţescu, antrenor Ceahlăul
"Defensiva Stelei mi s-a părut slabă, ştiam asta, şi-am speculat. Noi am jucat fotbal, adversarii au dat cu bulgări. Ce voiau? Să stau să mă omoare, să-mi spargă capul?"
Gheorghe Mulţescu, antrenor Ceahlăul
Noutăţi de la Ceahlăul
- Ciprian Vasilache, omul partidei: "Nu sînt erou, am venit să îmi cîştig o pîine şi să salvez Ceahlăul. N-aştept mulţumiri de la rivalele Stelei, am muncit pentru noi".
- Nemţenii vor intra integral în posesia primei de 3.000 de euro pentru victoria din Ghencea, dac-o bat vineri şi pe Oţelul.
- Moldovenii au făcut o poză de grup înainte de meci, la iniţiativa lui Gelu Crăcană, director de imagine la Ceahlăul: "O să punem fotografia în ramă. A fost un meci de poveste, de spus nepoţilor".
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor