Articol de Teodor Biriş - Publicat duminica, 25 mai 2008 00:00
Fostul jucător al generaţiei de aur e dorit de Doboş pe banca lui “U”.
Tibor Selymes este antrenorul cu care Doboş vrea să atace promovarea, în sezonul următor.
Ieri, fostul fundaş al generaţiei de aur a declarat la Salonta, imediat după meciul pierdut de echipa sa, Liberty, scor 1-2 cu Gazul, că e pregătit să preia o formaţie ce se va bate pentru Liga 1. Dar a adăugat că are nevoie şi de acceptul patronului său, Marius Vizer. “Săptămîna viitoare voi avea o discuţie cu domnul Vizer şi, în funcţie de aceasta, voi lua o decizie”, a spus Tibor Selymes.
Preşedintele lui “U”, Anton Doboş, a admis că-l vrea pe Selymes la “U”, însă şi-a formulat şi dubiile. “Dar ce fac dacă nu voi fi păstrat eu? Îmi aduc prietenii la Cluj şi eu plec? Nu pot vorbi nimic pînă nu voi vedea ce e cu clubul. Trebuie să vedem mai întîi cine va conduce, pe ce ne bazăm şi dacă se vrea promovarea”, a afirmat Doboş. Miercuri e ziua în care acţionarii vor decide soarta clubului, Impact şi Oncos fiind companiile ce doresc să-şi asigure majoritatea.