Articol de Andrei Crăiţoiu, Cătălin Popescu - Publicat duminica, 04 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 03 noiembrie 2012 20:51
Vicepreşedintele CA, Virgil Dumitru, confirmă şi el schimbarea acţionariatului în Giuleşti, anunţînd că finalul sezonului nu-l va mai prinde pe Copos la Rapid.
Preşedintele CA, Ion Taban, l-a certat vineri seara pe antrenorul Marian Rada, după ce acesta anunţase că urmează să aibă loc schimbări majore în acţionariatul clubului. "Treaba lui e să antreneze, nu să vorbească despre acţiuni! Nu se va schimba nimic la Rapid", a spus Taban. Înainte, Rada declarase: "Din ce am înţeles eu, în două săptămîni vom avea schimbări la nivelul conducerii".
Ieri, vicepreşedintele CA, Virgil Dumitru, un apropiat al lui George Copos, a confirmat spusele tehnicianului şi a anunţat că actualul patron din Grant nu se va mai afla la conducere la finalul acestui campionat.
- Domnule Dumitru, veţi deveni noul acţionar majoritar al Rapidului?
- În acest moment nu sînt. Domnul Copos e acţionarul majoritar.
- De ce aţi fost sîmbătă la Pro Rapid?
- Pentru că am vrut să vorbesc cu băieţii înaintea meciului de luni seară, cu Astra. Mi se pare că e un meci foarte important, pe care sîntem obligaţi să-l cîştigăm. O victorie ne-ar ajuta să ieşim din pasa asta proastă.
- Copos nu prea mai pare interesat de soarta echipei.
- Vreau să vă spun că în ultima perioadă dînsul a fost destul de dezamăgit de ce se întîmplă la Rapid. În plus, are o oboseală accentuată!
- Mai rămîne la Rapid?
- Tot ce ştiu e că e decis să se retragă. Şi, în situaţia în care dînsul nu mai doreşte să continue, nu putem să-l forţăm! Va trebui să aducem un grup de oameni de afaceri care sînt rapidişti.
- Aveţi soluţii?
- Da, sînt. Istoria de 90 de ani ne obligă ca Rapid să rămînă acolo, sus, aşa cum ne-am obişnuit în ultimele două decenii!
- Dumneavoastră sînteţi prima soluţie?
- Nu sînt eu omul care să poată conduce acest club de unul singur şi să aibă şi performanţele cu care ne-am obişnuit! Pentru asta trebuie să ai o putere financiară destul de mare.
- Mai sînt restanţe?
- Sînt, dar săptămîna viitoare jucătorii vor primi o tranşă din salariile restante.
- Credeţi că Rapid termină campionatul cu domnul Copos?
- Aşa cum îl simt eu în acest moment, cred că nu mai e cazul ca dînsul să mai continue la Rapid... Probabil, va începe un capitol din istoria acestui club.
- Dispare Rapidul?
- Niciodată şi nici nu va intra în insolvenţă sau în faliment!
19 ani şi jumătate au trecut de cînd Copos a devenit patronul Rapidului
"Jucătorii nu au făcut meciuri foarte bune în ultima perioadă! Şi ei sînt datori clubului! Trebuie să demonstreze pe teren că merită banii cu care sînt plătiţi" (Virgil Dumitru, vicepreşedinte CA Rapid)
Inbox- Ştefan Grigorie: "Sîntem afectaţi că fanii ne înjură! E o situaţie grea, dar nu disperată şi cu siguranţă vom ieşi la suprafaţă. La meciul cu Astra nu trebuie să ne gîndim la ce probleme avem, lucrurile astea ne fac rău şi avem mare nevoie să cîştigăm acest meci".
- Glauber Berti: "M-au surprins criticile suporterilor, nu i-am mai văzut niciodată atît de supăraţi. Locul din clasament nu ne face cinste, trebuie să urcăm cît mai repede!".
- Marian Rada: "Este momentul să arătăm ce putem. Avem un lot valoros, care nu s-a exprimat la adevărata valoare. Trebuie să legăm cîteva victorii, să avansăm în clasament şi sper ca pînă la finalul turului să ne atingem obiectivul, una din primele trei poziţii".