Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 03 septembrie 2008 00:00
Dinamoviştii au depus memoriu şi cer ştergerea cartonaşului roşu primit de Julio Cesar Correa în minutul 54 al partidei cu Universitatea Craiova
După plecarea lui Cosmin Moţi la Siena, Mircea Rednic se va baza pe cuplul de fundaşi centrali Gabriel Tamaş - Julio Cesar Correa. Numai că brazilianul de 29 de ani a fost eliminat în partida cu Universitatea Craiova (1-0) şi nu are drept de joc la Vaslui, pe 13 septembrie. :(
"Cîinii" contestă cartonaşul roşu primit de sud-american şi cer ca sancţiunea să fie anulată. Roş-albii se bazează pe reluările video din minutul 54 al meciului cu oltenii, cînd, la o minge prinsă de Bogdan Lobonţ, olteanul Mitchell l-a împins pe goalkeeper. Moţi a intervenit, dar a fost pus la pămînt de australian, care, la rîndul său, a fost trîntit de Lobby. "Centralul" Drăgănescu i-a arătat cartonaşul roşu lui Mitchell şi, chiar dacă Lobonţ ar fi putut primi cel puţin un avertisment, cel eliminat a fost Julio Cesar Correa, care a încercat doar să îi liniştească pe jucători. :O
"Am făcut memoriu pentru că e inadmisibil ca un fotbalist să fie eliminat doar pentru că încearcă să ajute un arbitru şi vrea să calmeze spiritele", a zis Cristi Borcea. Azi, de la ora 13:00, Comisia de Disciplină se va reuni pentru a lămuri cazul lui Julio Cesar.

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor