FOTBAL  »  Superliga  »  CAZUL "VALIZA" ÎN JUSTIŢIE

"Vorbeşti sau te suspendăm!"

Articol de GSP - Publicat marti, 23 decembrie 2008 00:00

Dumitru Dragomir, vicepreşedintele federaţiei, a dezvăluit că vor fi sesizate comisiile după ce Mirel a spus că ştie lucruri compromiţătoare despre actualii şefi ai FRF

Declaraţiile lui Rădoi, care a acuzat modul în care e tratată Steaua în "Cazul Valiza", sînt pe cale să declanşeze un război total între şefii FRF şi căpitanul Stelei.

Primul care a reacţionat a fost Dumitru Dragomir, vicepreşedintele federaţiei. "Rădoi vorbeşte numai şi numai prostii. De ce? Păi, aude şi el în stînga şi în dreapta şi crede că le ştie pe toate. Ce relaţii are el?", a tunat Corleone.

Rădoi ar putea avea de suferit nu numai de pe urma acuzaţiilor din "Cazul Valiza". "Eu, personal, voi sesiza comisiile ca să-l judece! Să vorbească, dom'le, Mirel Rădoi şi să spună el tot ce ştie despre perioada 1999-2002. Aştept cu mare interes să-şi susţină ideile, dar nu prostii, cum au mai spus şi alţii! Să spună lucrurilor pe nume dacă are ce spune! Dacă nu, atunci va fi suspendat drastic, o să vedeţi", a adăugat Dragomir.

CE A ACUZAT RĂDOI

Dumitru Dragomir, vicepreşedintele federaţiei, a dezvăluit că vor fi sesizate comisiile după ce Mirel a spus că ştie lucruri compromiţătoare despre actualii şefi ai FRF

Declaraţiile lui Rădoi, care a acuzat modul în care e tratată Steaua în " Cazul Valiza", sînt pe cale să declanşeze un război total între şefii FRF şi căpitanul Stelei.

Primul care a reacţionat a fost Dumitru Dragomir, vicepreşedintele federaţiei. "Rădoi vorbeşte numai şi numai prostii. De ce? Păi, aude şi el în stînga şi în dreapta şi crede că le ştie pe toate. Ce relaţii are el?", a tunat Corleone.

Rădoi ar putea avea de suferit nu numai de pe urma acuzaţiilor din "Cazul Valiza". "Eu, personal, voi sesiza comisiile ca să-l judece! Să vorbească, dom'le, Mirel Rădoi şi să spună el tot ce ştie despre perioada 1999-2002. Aştept cu mare interes să-şi susţină ideile, dar nu prostii, cum au mai spus şi alţii! Să spună lucrurilor pe nume dacă are ce spune! Dacă nu, atunci va fi suspendat drastic, o să vedeţi", a adăugat Dragomir.

CE A ACUZAT RĂDOI

  • "Deţin multe informaţii grele şi s-ar putea să am gura spartă în cazul în care se va ajunge la ceva grav cu noi"
  • "O să încep să vorbesc despre ce s-a petrecut între 1999 şi 2002, cînd oameni din FRF, care acum ne arată cu degetul, au pornit jocurile murdare şi au contribuit la ele"
  • "E un teatru ieftin şi totul e îndreptat doar împotriva lui Gigi Becali. El, dar şi apropiaţii lui, trebuie să aibă de suferit în orice condiţii"
  • "Străinii de la CFR ştiu mai bine ce s-a întîmplat în ultima etapă, la Cluj. Mă refer la ce au vorbit cu străinii de la U Cluj. Acolo n-a mai fost vorba de premiere"

CE PREVEDE REGULAMENTUL

Riscă să rateze tot returul

Regulamentul după care va fi judecat Rădoi e foarte clar şi extrem de riguros. Articolul 52, punctul 4, spune: "Declaraţiile care prejudiciază în orice mod imaginea fotbalului, cum ar fi cele privind incorectitudinea desfăşurării meciurilor de fotbal (...), şi care nu sînt dovedite se sancţionează cu măsura suspendării de la 4 la 16 jocuri, în cazul în care sînt implicaţi jucători sau antrenori". Dacă FRF va merge spre extrema dură a regulamentului şi va dicta 16 etape de suspendare împotriva lui Rădoi, atunci Steaua îl va mai putea folosi doar în ultima etapă a returului!

CE SPUNEA RĂDOI ACUM 5 ANI
"Fotbalul e un bărbat burtos şi chelios" :-)
Rădoi a mai vorbit de practicile urîte din Liga I şi în urmă cu 5 ani. Atunci însă a făcut-o într-un mod plastic: "Dacă l-aş asemăna cu un bărbat, atunci fotbalul românesc ar fi un tip trecut bine de prima tinereţe, cu burtă mare şi cu chelie". În toamna anului trecut, Mirel şi-a modificat opinia: "S-a schimbat mult fotbalul de la noi. Bărbatul a mai întinerit, arată bine, a slăbit, nu mai are burtă şi nici chelie".

CULISE / La cine s-a referit Rădoi

Ţinta e Lupescu!
Stelistul a acuzat jocurile de culise în care a fost implicată Dinamo în perioada 1999-2002, exact cea în care actualul director general al FRF era jucătorul "cîinilor"

Rădoi nu a pronunţat nume cînd a spus că actuali oameni de la FRF au fost implicaţi în jocuri murdare în urmă cu peste 6 ani. "Voi vorbi mai multe dacă se va întîmpla ceva grav împotriva noastră, a Stelei", a sunat ameninţarea lui. La cine anume a făcut trimitere căpitanul din Ghencea?

1. Blaturile lui Dinamo

În primul rînd, la Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, care spusese că "Steaua poate fi chiar retrogradată în acest caz". Rădoi acuză faptul că Lupescu a fost implicat, alături de Dinamo, în meciuri strategice în perioada 1998-2002, exact cea în care "Kaiserul" s-a întors din Germania să evolueze pentru "cîini" şi avea un cuvînt decisiv în strategia clubului din Ştefan cel Mare.

2. Meciul Ceahlăul - Dinamo

Acuzele lui Rădoi i-au vizat şi pe actualii şefi ai LPF şi FRF pentru modul în care celebrul meci Ceahlăul - Dinamo 1-2, disputat în martie 2002, şi considerat de toată presa ca fiind "blat", a fost închis, fără să se ia nici o măsură. "Acum vin să ne dea lecţii tocmai cei ce au pornit aceste jocuri de care Steaua a fost străină întotdeauna", a tunat Rădoi, care la finalul sezonului 2001-2002 s-a clasat pe locul 2, după Dinamo.

Piţi şi Gigi, sursele lui Mirel
"Hai să fim serioşi, ce relaţii are Rădoi de tot zice el că ştie una şi alta?", a întrebat Dragomir. Cele mai bune sursele de informare ale lui Rădoi ar putea fi Piţurcă şi Gigi Becali, oameni cu care e în relaţii foarte bune. Mirel a intrat în circuitul fotbalului mare în ianuarie 2000, cînd a fost cumpărat de Extensiv, iar după 6 luni a fost adus în Ghencea de Piţurcă, de care s-a ataşat extrem de mult. Ulterior, el a intrat şi în graţiile lui Becali, care i-a devenit naş.

Trică: "Să-şi vadă de fotbal!"
Rădoi a fost contrat nu doar de şefii fotbalului românesc, ci şi de unul dintre foştii jucători ai CFR-ului, Eugen Trică, plecat între timp la Anorthosis Famagusta. "Treaba fotbaliştilor e să joace fotbal, nu să stea să aranjeze meciuri", a atacat Trică, fost coleg cu Rădoi în Ghencea în perioada 2000 - 2003. Imediat după ce s-a declanşat "Cazul Valiza", în luna mai, Trică spusese: "Toţi cei care sînt vinovaţi să fie băgaţi la puşcărie!".

"Cred că pe Mirel că l-a luat valul. Nici el nu ştie ce a vorbit"
Victor Piţurcă, selecţionerul României

"Dacă Rădoi ştie ceva concret, să spună! Să aducă probe clare! Ar fi păcat să ţină în el, fiindcă e băiat tînăr şi poate se îmbolnăveşte! Am văzut însă din stenograme că el se ocupa şi cu altceva decît să joace fotbal"

"Ştiţi bine că eu am renunţat la antrenorat şi am plecat de două ori de la Dinamo tocmai din cauza unor chestiuni de genul celor petrecute acum! Am fost dintotdeauna împotriva anumitor practici"
Ionuţ Lupescu, director general FRF

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Celebra jurnalistă din Kosovo a reacționat dur în scandalul cu România: „UEFA i-a premiat!” + Ce a spus de Ianis Hagi
Campionate
Celebra jurnalistă din Kosovo a reacționat dur în scandalul cu România: „UEFA i-a premiat!” + Ce a spus de Ianis Hagi
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Superliga
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (48)
 •  23 Decembrie 2008, 19:34

Oilor, v-a sunat ceasul! Vi se apropie sfarsitul alaturi de stapanul vostru, oierul! hahahahahahahahaha

 •  23 Decembrie 2008, 19:29

mirel(a) nu va pati absolut nimic!si asta pentru ca...a glumit.deci,acum avem de asteptat vreo 3 ani pina se judeca cazul valiza,in care bineinteles ca oierul sef va dovedi ca este nevinovat,timp in care politicienii romani vor continua sa "munceasca" pentru poporul roman.la fel ca si in ultimii 19 ani.nasu si mitica vor cistiga un alt mandat si totul ramine cum am stabilit...sa auzim numai de bine!

 •  23 Decembrie 2008, 17:49

HAI CA CAUTA-TI DRACI HAI,MIREL NA FACUT NIMIC.

Vezi toate comentariile (48)
Comentează