Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 03 septembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 02 septembrie 2011 22:20
Dinamo anunţă că-l va transfera azi-mîine pe Paul Pîrvulescu pe care ar vrea să-l prezinte luni alături de Luchin, stoperul luat de la Timişoara
Roş-albii au anunţat ieri, neoficial, faptul că l-au transferat pe mijlocaşul stînga Paul Pîrvulescu, de la Gaz Metan Mediaş. Aducerea fotbalistului de 23 de ani nu ar reprezenta o surpriză, se mai doreşte doar oficializarea tranzacţiei, mai ales că Dinamo îl pîndeşte pe jucătorul de bandă de doi ani. Iar Pîrvulescu tot speră în materializarea discuţiilor, fiind recunoscut ca dinamovist de mic.
"O să ne înţelegem cu cei de la Gaz Metan, mai sînt de pus la punct doar mici detalii. Şi suma este corectă în privinţa afacerii, acţionarii Badea şi Borcea s-au pus de acord, mai trebuie semnate actele ca să anunţăm transferul", au declarat ieri mai mulţi oficiali ai clubului.
Ciobotariu ar putea să-l aibă pe Pîrvulescu de săptămîna viitoare la antrenamente, mai ales că Paul este refăcut după problemele medicale ce l-au ţinut departe de gazon timp de o lună.
Medieşenii se vor alege cu 400.000 de euro, ei nefiind de acord cu propunerile venite dinspre Ştefan cel Mare, cu jucători la schimb. Există posibilitatea ca ardelenii să aibă şi procente din revînzarea fotbalistului.
Dinamoviştii ar mai vrea să rezolve şi banda dreaptă, însă Alexandru Chipciu (22 de ani, FC Braşov) este mult mai greu de adus în acest moment, întrucît patronul "stegarilor", Ioan Neculaie, nu poate fi convins să cedeze din preţul solicitat, 1,3 milioane de euro.
3 achiziţii a făcut Dinamo în vara 2011: fundaşii Dorel Stoica şi Srdjan Luchin, plus portarul Alex Pena
10.000 de euro pe lună va cîştiga Pîrvulescu în Ştefan cel Mare în primul an de contract
"Aş mai vrea doi jucători în benzile laterale ale liniei de mijloc"
Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo
"Nu mă interesează Dinamo!"
Dinamoviştii sînt tentaţi să nu mai ia în considerare transferul mijlocaşului stînga Constantin Gîngioveanu, 22 de ani, ultima dată la U Craiova, mai ales că olteanul nu are referinţe bune. "Am strîns ceva informaţii, iar ele nu sînt pozitive. Tot ne-a fost şi ne este propus, însă nu credem că ar fi o soluţie bună pentru echipă", au declarat ieri roş-albii. Jucătorul are o altă variantă: "Oricum, pe mine nu mă interesează Dinamo. Au fost discuţii cu Vaslui, cu care sînt în negocieri avansate. Am tratat cu domnul Porumboiu. Mai am o ofertă din străinătate, dar n-aş vrea să plec acolo şi să nu se mai audă de mine, chiar dacă aş lua mulţi bani".
Ganea + 5 la Dinamo II
Ciobotariu nu a antamat nici un amical în pauza competiţională, avînd 3 zile de antrenamente intense la Săftica, de-abia ieri jucătorii plecînd acasă. Antrenorul a trimis 6 jucători la echipa secundă, condusă de Flavius Stoican, care, astăzi, din postura de lider a Seriei B1, va juca în deplasare la Viitorul Constanţa, echipa patronată de Gică Hagi. Cei 6 sînt: Liviu Ganea, Georgian Păun, Nicolae Muşat, Raphael Stănescu, Sergiu Scărlătescu şi Răzvan Cazacu.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor