Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 20 mai 2011 00:00 / Actualizat joi, 19 mai 2011 20:19
Brazilianul Wires, 28 de ani, a declarat ieri că este onorat de interesul roş-albaştrilor, că şi-ar dori să vină de săptămîna viitoare în România şi că nu se teme de faptul că alţi conaţionali n-au reuşit în Ghencea
- Jose, ce ştii de interesul Stelei?
- Ce mi-a zis impresarul meu. Eu nu auzisem de Steaua pînă în acel moment, nu ştiam de echipă, dar m-am informat. Internetul găseşte tot acum! Am văzut palmaresul clubului, faptul că a cîştigat Cupa Campionilor, că joacă la cel mai înalt nivel în Europa şi am fost convins pe loc că e un transfer bun.
- Să înţelegem că ai veni la Steaua.
- Da, mi-ar plăcea. Am văzut că e numărul 1 în România, mi-a vorbit şi Ricardo, de la Rapid, de această ţară, de Bucureşti, am auzit lucruri frumoase.
- Pe Geraldo Alves îl cunoşti? E la Steaua, e fratele lui Brunos Alves.
- Doar după nume, pe Geraldo nu-l ştiu personal. În schimb, îl ştiu pe Julio Alves, fratele lor mai mic, care e cu mine la Rio Ave. Şi el mi-a spus lucruri bune despre România.
- Brazilienii nu prea au reuşit în Ghencea, nici n-au avut noroc. Nici Andrey, nici Elton, nici Arthuro, nici Ricardo, nici Bonfim, nici Maicon.
- Da? Nu ştiu, poate e întîmplare. Eu vreau să reuşesc oriunde joc. Ar fi un pas important pentru cariera mea, îmi doresc să fiu campion.