Articol de GSP - Publicat sambata, 27 februarie 2010 00:00
Tehnicianul Craiovei, Mark Wotte, se declară dezamăgit de înfrîngerea suferită de olteni la Severin contra lui Gaz Metan Mediaş şi spune că echipa sa ar fi meritat mai mult decît a obţinut din acest joc.
"Sînt dezamăgit de rezultat, meritam mai mult. În primele 20 de minute trebuia să fi marcat cel puţin două goluri. Florin Costea a avut cea mai mare ocazie pe care un jucător o poate avea în fotnal, un penalty, însă l-a ratat. Mă nemulţumeşte felul în care am luat cele două goluri, unora dintre apărătorii noştri le e frică să folosească capul, au arătat o atitudine iresponsabilă şi astfel am devenit vulnerabili.
La 0-2 am jucat exclusiv pe cartea atacului, aşa cum a făcut Timişoara ieri, cred că ar trebui să ne îmbunătăţim mentalitatea şi să luptăm pînă la capăt chiar dacă totul pare pierdut. Nu a fost Gaz Metan mai bună, noi am luat gol şi uşor şi nu am reuşit să mai întoarcem meciul. Nu l-am folosit pe Dina pentru că în repriza a doua a meciului cu Dinamo nu l-am văzut în teren.
Poate era mai bine să folosesc un cuplu de atac format din Costea şi Dina, iar nu un Costea - Costea. Florin poate mai mult, dar a fost demoralizat de ratarea penalty-ului şi nu a reuşit să revină, din păcate. Arbitrajul a fost impecabil, la fel şi publicul. Îmi pare rău pentru cei din Severin, au fost nişte gazde extraordinare", a spus Wotte