Articol de Ionuţ Coman - Publicat vineri, 12 mai 2017 20:05
Cristian Bivolaru, director general al Viitorului, a dezvăluit că la meciul de mâine vor veni și câteva zeci de suporteri ai lui Galatasaray pentru a-l susține pe Gică Hagi.
"Vin suporteri din celebra galerie « Cim Bom», din dragoste și admirație pentru Hagi. El a fost foarte bucuros când a auzit că vor veni turcii la noi. Avem spectatori din toată țara care și-au cumpărat bilete și vor să sărbătorească alături de noi", a spus Bivolaru la Neptun TV.
Pentru partida dintre Viitorul și CFR Cluj de sâmbătă, ora 20:00, s-au vândut toate biletele online în doar 30 de minute. De altfel, suporterii prezenți la meci vor pregăti o coregrafie specială, aceasta fiind prima din istoria clubului.
Gică Hagi (52 de ani) a jucat pentru Galatasaray în perioada 1996-2001 și a antrenat-o în sezoanele 2004-2005 și 2010-2011. Ca jucător Hagi a câștigat cu Galata 4 campionate, o Cupă a Turciei, două Supercupe ale Turciei, o Cupă UEFA și o Supercupă a Europei. Ca antrenor a luat cu formația turcă doar o Cupă a Turciei în 2005.
4.545 de locuri
are stadionul din Ovidiu



FOTO ChatGPT a exagerat „un pic” :) » Cum a redesenat 21 de arene din România: imagini suprarealiste