FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Zeljko Kopic l-a pierdut pentru meciul crucial cu CFR Cluj, dar nu se teme: „O să căutăm cea mai bună formulă”

Reacția lui Zeljko Kopic, după succesul dramatic cu FC Argeș +42   FOTO
Reacția lui Zeljko Kopic, după succesul dramatic cu FC Argeș

Articol de - Publicat duminica, 10 mai 2026 21:59 / Actualizat duminica, 10 mai 2026 22:04

Zeljko Kopic (48 de ani), antrenorul lui Dinamo, a tras primele concluzii la finalul partidei pe care echipa lui a câștigat-o cu FC Argeș, duminică seara, scor 2-1, în prelungiri, în etapa a 8-a din play-off. Acesta a venit extrem de fericit la interviu și a abordat mai multe subiecte.

Dinamo a ajuns la cota 37 în clasament și pune presiune pe CFR Cluj, în lupta pentru locul 3, cel care va duce direct în preliminariile Conference League.

Kopic s-a arătat mulțumit de ceea ce au arătat băieții lui la jocul de pe „Arc”, în special în prima jumătate de oră, și a explicat motivul înlocuirii lui Cătălin Cîrjan, după doar o oră de joc.

A vorbit și despre pierderea lui Raul Opruț, care a văzut cartonașul galben și care va lipsi la jocul crucial cu CFR Cluj, de săptămâna viitoare.

Zeljko Kopic, după succesul din prelungiri cu FC Argeș: „Ce face Boateng pentru noi este foarte important”

„Sunt foarte fericit, trei puncte foarte importante, le meritam, am fost foarte buni în primele 30 de minute, am avut energie, de toate. Argeșul a încercat pressing, au încercat să nu ne ofere posibilitatea de a ne dezvolta jocul, au fost câteva erori. Energia a fost bună, Andone a schimbat trei jucători la pauză și au început să joace mai bine.

Am oferit anumite tranziții, din una dintre ele au și marcat, ne-am asumat anumite riscuri, dar am depus efort și am câștigat acest meci cu spiritul de echipă, datorită conexiunii dintre jucători. Asta vorbesc mereu eu cu ei, avem momente bune sau mai puțin bune, avem unele limite, dar felul în care lucrează jucătorii și felul în care muncesc pentru club este încurajator.

Ce face Boateng pentru noi e foarte important. Ați văzut felul cum a sărbătorit golul, ce energie, e fantastic să lucrez cu asemenea jucători!

Cîrjan nu a fost în formă bună, nu am fost mulțumit, a avut niște probleme cu genunchiul. Felul în care te antrenezi e foarte important pentru mine, acolo primesc cele mai bune informații despre jucători și el nu a fost 100% sănătos în ultimele două săptămâni, iar dacă nu ești pregătit e greu să joci în asemenea meciuri.

Dinamo - FC Argeș, imagini de meci // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)
Boateng / Dinamo - FC Argeș, imagini de meci // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)
Boateng / Dinamo - FC Argeș, imagini de meci // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)
Boateng / Dinamo - FC Argeș, imagini de meci // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)
Kopic / Dinamo - FC Argeș, imagini de meci // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)
+37 FOTO

Opruț este o pierdere mare pentru meciul cu CFR, trebuie să vedem care este cea mai bună opțiune pentru acel meci, să căutăm cea mai bună formulă.

Nu sunt deciziile mele ce fac fanii, dar clubul va încerca să facă tot ce depinde de el pentru a rezolva. Eu, ca antrenor, și jucătorii sperăm să îi avem lângă noi. Va urma un meci fantastic, aș alege să câștige Barcelona”, a spus Zeljko Kopic, după meci, la microfonul Prima Sport.

VIDEO | Kennedy Boateng a marcat golul victoriei lui Dinamo

  • Sursă VIDEO: Prima Sport 1

Clasamentul din play-off-ul Superligii

Citește și:
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Petrecerea Craiovei s-a mutat pe malul lacului! Mihai Rotaru, scandări cot la cot cu jucătorii
Superliga
Petrecerea Craiovei s-a mutat pe malul lacului! Mihai Rotaru, scandări cot la cot cu jucătorii
David Matei, interviu alături de părinți: „Îi iubesc, sunt tot ce am!” + „Poate îmi va face o surpriză domnul Hagi”
Superliga
David Matei, interviu alături de părinți: „Îi iubesc, sunt tot ce am!” + „Poate îmi va face o surpriză domnul Hagi”
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Superliga
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează