Articol de Eduard Apostol, Ioana Mihalcea - Publicat luni, 10 august 2009 00:00
Atacul de 5 stele, cu peste 500 de goluri în Liga I, este la pămînt şi nu a reuşit să marcheze deloc în debutul de sezon
De mîndria "cîinilor", atacul, s-a ales praful. Nu mai funcţionează sub conducerea lui Bonetti. Cea mai scumpă linie ofensivă din ţară, cum se laudă dinamoviştii, cea mai puternică, cea mai titrată, cea mai numeroasă, cea mai cea. Şi totuşi, nici un gol marcat în cele două meciuri oficiale! Plus că şi în amicale, atacul a fost neproductiv, comparativ cu anii trecuţi: 8 goluri în 8 meciuri. Iar numele jucătorilor ofensivi au rezonanţă în fotbalul românesc: Dănciulescu, Niculescu, Niculae, Zicu, Andrei şi Adrian Cristea, Miranda, Bratu şi Liviu Ganea, ultimii doi absenţi din cauza accidentării.
Fostele glorii dinamoviste, atacanţi de marcă, Ghete de Aur chiar, au criticat catenaccio-ul impus de Dario Bonetti, care sugrumă forţa ofensivă a echipei. Vîrfurile, atunci cînd nu sînt trimise în tribună, ajung rar la poartă şi, chiar dacă îşi creează ocazii, nu reuşesc să marcheze.
Bonetti e găsit vinovat
Cum au reacţionat foştii mari atacanţi dinamovişti:
Ion Pîrcălab: "Cel mai scump atac şi cel mai tare posibil din România, numai golgeteri de 5 stele şi nici un gol? Contează şi cum sînt folosiţi în teren. Dinamo îmi lasă o impresie deplorabilă. Ar trebui o remaniere de sus pînă jos. Şi Borcea a greşit, e un conducător slab. D-aia s-a pierdut campionatul, s-a bucurat prea devreme şi a vorbit numai de arbitraje".
Constantin Frăţilă: "E o bătaie de joc să-l bagi pe Niculescu în minutul 86 sau, şi mai rău, să-l ţii în tribună! Golgeteri ca el şi Dănciulescu nu se nasc în fiecare zi. Poate au mai îmbătrînit, dar talentul nu le-a dispărut. Bonetti ăsta pozează bine, are faţă de gigolo, dar antrenor nu e sigur"
Rodion Cămătaru: "S-a schimbat stilul de joc, dar Bonetti nu are fotbalişti pentru acest sistem defensiv, nu îi avantajează să joace aşa. La Dinamo mereu a fost miza pe ofensivă. Dănciulescu e un jucător care face toate fazele, nu înţeleg de ce l-a schimbat după un sfert de ceas în meciul cu Internaţional"
Florin Răducioiu: "Sună ciudat zero goluri în două meciuri pentru Dinamo. E inexplicabil pentru că ştiu ce forţă ofensivă are Dinamo. Trebuie găsite soluţii ca echipa să marcheze!"
530 de goluri au în total în prima ligă jucătorii ofensivi ai "cîinilor": Dănciulescu (185), Niculescu (134), Niculae (56), Zicu (45), Bratu (42), An. Cristea (38), Ad. Cristea (17), L. Ganea (9), Miranda (4)
5 titluri de golgeter al României au cîştigat împreună atacanţii dinamovişti: Dănciulescu (2004 şi 2008), Niculescu (2005 şi 2007) şi Niculae (2001)
"Şi Bonetti a greşit, nu poţi să-l scoţi pe Dănciulescu, care ne-a cîştigat atîtea meciuri. Danciu joacă orice. Sîntem Dinamo, trebuie să batem şi cu unu sau doi oameni mai puţin!"
Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
Nu-l înghite pe Clau-gol
"Bonetti are ceva contra lui Claudiu Niculescu! Nu se ştie exact de la ce a pornit, fiindcă atacantul n-a făcut figuri şi nici nu i-a întors vorba. Tocmai de aceea încearcă să scape de Claudiu, căruia i se caută echipă", au comentat surse din club. La Craiova, l-a lăsat să se încălzească jumătate de oră şi l-a introdus pe gazon abia în minutul 86. Şi chiar şi aşa vîrful de 33 de ani a avut o ocazie mare, dar asistentul l-a oprit eronat pe motiv de ofsaid. Cu argeşenii nu l-a oprit nici măcar în lotul de 18, fără să-i dea explicaţii.
Au jucat puţin
Jucătorii ofensivi ai lui Dinamo au şi scuza că nu au fost folosiţi prea mult de către Bonetti. Dacă Bratu şi Ganea sînt în recuperare, iar Miranda a fost doar rezervă cu Craiova, ceilalţi n-au fost utilizaţi la maximum în cele două meciuri. Iată cît au evoluat fiecare:
- Dănciulescu 102 minute (2 meciuri)
- Niculae 90 de minute (1 meci)
- Andrei Cristea 90 de minute (1 meci)
- Adrian Cristea 29 de minute (1 meci)
- Zicu 29 de minute (1 meci)
- Niculescu 4 minute (1 meci)
FLASH
ION MARIN, SECUND
Oficialii clubului din Ștefan cel Mare au decis aseară să-l numească pe Ion Marin în funcția de antrenor secund, cel mai probabil în locul lui Costel Orac! Dacă Bonetti va continua să nu obțină victorii le așteptate de acționari, italianul va fi demis și înlocuit chiar cu “Săpăligă”, care a pregătit pînă acum Dinamo II. (Eduard
Apostol)