Articol de GSP - Publicat marti, 02 septembrie 2008 00:00
Slovenul Dejan Rusici, cel care l-a răpus pe spaniolul Pardo, a developat, pentru GSP ziua de duminică, în care Poli a învins Rapidul în 10 oameni
Dejan Rusici a început sezonul ca rezervă. După dezastrul de la Mediaş, în partida imediat următoare, atacantul sloven a fost trimis de Uhrin în teren, pentru a schimba ceva. De atunci, nu a mai ratat locul de titular, iar echipa nu a mai pierdut, indiferent că adversarul a fost Otopeniul, Buzăul sau Rapidul. Şi Rusici a fost mereu marcator, ajungînd astfel la cota 3 în tot atîtea meciuri. Ieri, atacantul a acceptat iniţiativa Gazetei de a povesti, în cuvintele sale, desfăşurarea zilei de duminică, una din cele mai importante din viaţa sa.
8:30 - Deşteptarea
"Vei da gol azi!"Dejan Rusici
Mi-amintesc că m-a trezit "Magione", unul din masori şi m-am enervat, voiam să dorm mai mult. De supărare, nici n-am avut poftă de mîncare la micul dejun, am ciugulit doar nişte iaurt cu musli. După masă, pe la 9.30, am rămas la discuţii cu Alexa şi Sreten. Ştiu că ne repetam unul altuia că trebuie să învingem. I-am zis lui Sreten să se concentreze. "Ştiu că poţi mai mult. În amicale ai jucat perfect. Ai încredere în tine!", i-am zis. Mi-a mulţumit şi mi-a zis, în contrapartidă, că voi marca.
11:30 - Antrenamentul
"Luptaţi pentru oraş! Luptaţi pentru fani!"
Dusan Uhrin ne-a chemat la stadion pentru un antrenament uşor. Mai ţin minte doar că eram foarte adormit şi mă gîndeam că trebuie să-mi încălzesc fiecare muşchi din corp, în timp ce alergam cu ochii închişi. Nu voiam să risc o nouă accidentare, cea de anul trecut, de două luni, mi-a fost de-ajuns. Ar fi culmea, acum cînd m-am agăţat cu ambele mîini de tricoul de titular. După o oră, la şedinţa tactică, ştiam deja că voi juca, dar nu eram încă sigur de sistemul în care ne va aşeza antrenorul. La final, Dusan ne-a repetat obsesiv: "Fight for the city! Fight for the fans!". Avea să-mi rămînă întipărit în creier toată ziua.
14:00 - Odihna
"Fă-mă mîndră azi!"
Am plecat la masa de prînz. Paste cu pui. Dar eu nu voiam decît să ajung în pat. Am ajuns în cameră şi am aţipit instant. Din păcate, doar o oră. Am deschis ochii şi la televizor era meciul lui Bayern. Am "furat" cîteva scheme de la Toni şi Klose, decis să le folosesc cu Rapid. E amuzant cînd te uiţi la un meci doar cu gîndul de a încerca să înveţi cîte ceva de la jucători. :) Am adormit iar apoi, visînd că marchez în stilul lui Toni cu Rapidul şi sar pe gard apoi, sărbătorind cu fanii în delir. Cînd m-am trezit, aveam mesaj de la Petra, prietena mea: "Te iubesc, am încredere în tine. Fă-mă mîndră azi!"
20:00 - Vestiarul
"Luptăm, luptăm, luptăm!"
M-am îmbrăcat şi am plecat spre stadion. În autocar, am stat tot timpul cu fruntea lipită de geam. Vedeam cum se revarsă de pe toate străzile şi aleile, înspre stadion, o mare de oameni îmbrăcaţi în violet. Mi-am dat seama din nou cît de important este acest meci pentru întregul oraş şi, instantaneu, mi-am reamintit ce ne zisese Uhrin: "Luptaţi! Pentru fani, pentru oraş!". La 21.00 am ieşit să inspectăm terenul. Tribunele au explodat. Mi-am trecut privirea roată prin tribune. Erau toţi acolo. Mi s-a zburlit părul în cap şi pe mîini. Întorşi în vestiar, am văzut că pe tabla de joc era scris mesajul transmis de Uhrin la amiază: "Luptaţi! Pentru oraş şi culori!". Ne-am pus în cerc, cu mîinile una peste alta şi am urlat alături de băieţi, din toţi rărunchii: "Luptăm, luptăm, luptăm! Îi omorîm!". Înainte să ieşim, l-am mai luat odată pe Sreten deoparte: Faultează-l tare pe adversarul tău direct la prima fază. Atenţie, însă, să nu iei galben. Dacă îl iei tare, îţi va ştii de frică. Îţi spun din proprie experienţă". Bine, la cum arată Sreten, nu cred că îi era greu să inspire frică oricum. :)
21:45 - Meciul
"Nu-i nimic, Pardo. Ne vedem mai tîrziu!"
A început. Am avut şi prima ocazie. Mi-a venit mingea pe cap, am trimis spre poartă, dar nu mă aşteptam să o scoată. M-am uitat la Pardo şi i-am zis în slovenă: "Nu-i nimic. Ne revedem mai tîrziu!". Eram deja convins că voi înscrie. Am dominat prima repriză, ne-am suit peste ei. Nici nu mi-am dat seama cînd a venit pauza. Urăsc pauzele! Voiam să mă întorc cît mai repede pe teren. Nici nu mai ştiu ce ne-a zis Uhrin atunci, mă gîndeam doar la ce ne spusese la amiază. Îmi era de ajuns. Înapoi în teren. Şi-au mai revenit rapidiştii. Ne domină. Eliminare Sreten! Am rămas şocat! Eram convins că vom învinge şi acum retrăiam meciul de la Buzău, cînd ne-am apărat cu toată echipa pe final. Mi-am zis: "Dacă îi batem în 10, sîntem eroi!"
23:34 - Golul
"Ti-mi-şoa-ra! Ti-mi-şoa-ra!"
Mi-a venit mingea din corner. Strigam cu voce tare spre Pardo: "Scap-o! Scap-o!" A scăpat-o. :) Nici nu am clipit. Am pus latul şi în secunda următoare am înnebunit, jur! Reuşisem! Primul meu gînd a fost să fug la peluză, ca în vis. Voiam să fac turul stadionului, să le mulţumesc tuturor. Dar sigur luam roşu. Poate dacă eram Usain Bolt scăpam. :) Aş fi rămas acolo pe gard toată seara. A fost magnific! Era noaptea noastră. Cum să mai pierdem cu aşa fani în spate? S-a terminat! Am învins. "Ti-mi-şoa-ra! Ti-mi-şoa-ra!" De aici încolo, black-out total. Nu îmi mai amintesc nimic. Nebunie generală. A urmat cina. Am căutat toată noaptea un restaurant. Toate închise. M-am dat bătut şi am mers la hotel cu impresarii mei. Aici am primit doar puţin caşcaval. Doar atît meritam? :)
Testează terenul la Belgrad
Dejan Rusici, deşi născut în Slovenia, are bunici sîrbi. De altfel, ieri dimineaţă, atacantul i-a cerut voie lui Uhrin să plece într-o vizită de o zi la Belgrad, la bunicii săi. "Mă duc să mă relaxez puţin. Îmi voi vizita şi bunicii, care locuiesc de 10 ani în capitala Serbiei, şi mă voi întîlni şi cu mulţi prieteni. Am să testez, cu această ocazie, în premieră, şi terenul Partizanului", a glumit Rusici.
Slovenul Dejan Rusici, cel care l-a răpus pe spaniolul Pardo, a developat, pentru GSP ziua de duminică, în care Poli a învins Rapidul în 10 oameni
Dejan Rusici a început sezonul ca rezervă. După dezastrul de la Mediaş, în partida imediat următoare, atacantul sloven a fost trimis de Uhrin în teren, pentru a schimba ceva. De atunci, nu a mai ratat locul de titular, iar echipa nu a mai pierdut, indiferent că adversarul a fost Otopeniul, Buzăul sau Rapidul. Şi Rusici a fost mereu marcator, ajungînd astfel la cota 3 în tot atîtea meciuri. Ieri, atacantul a acceptat iniţiativa Gazetei de a povesti, în cuvintele sale, desfăşurarea zilei de duminică, una din cele mai importante din viaţa sa.
8:30 - Deşteptarea
"Vei da gol azi!"Dejan Rusici
Mi-amintesc că m-a trezit "Magione", unul din masori şi m-am enervat, voiam să dorm mai mult. De supărare, nici n-am avut poftă de mîncare la micul dejun, am ciugulit doar nişte iaurt cu musli. După masă, pe la 9.30, am rămas la discuţii cu Alexa şi Sreten. Ştiu că ne repetam unul altuia că trebuie să învingem. I-am zis lui Sreten să se concentreze. "Ştiu că poţi mai mult. În amicale ai jucat perfect. Ai încredere în tine!", i-am zis. Mi-a mulţumit şi mi-a zis, în contrapartidă, că voi marca.
11:30 - Antrenamentul
"Luptaţi pentru oraş! Luptaţi pentru fani!"
Dusan Uhrin ne-a chemat la stadion pentru un antrenament uşor. Mai ţin minte doar că eram foarte adormit şi mă gîndeam că trebuie să-mi încălzesc fiecare muşchi din corp, în timp ce alergam cu ochii închişi. Nu voiam să risc o nouă accidentare, cea de anul trecut, de două luni, mi-a fost de-ajuns. Ar fi culmea, acum cînd m-am agăţat cu ambele mîini de tricoul de titular. După o oră, la şedinţa tactică, ştiam deja că voi juca, dar nu eram încă sigur de sistemul în care ne va aşeza antrenorul. La final, Dusan ne-a repetat obsesiv: "Fight for the city! Fight for the fans!". Avea să-mi rămînă întipărit în creier toată ziua.
14:00 - Odihna
"Fă-mă mîndră azi!"
Am plecat la masa de prînz. Paste cu pui. Dar eu nu voiam decît să ajung în pat. Am ajuns în cameră şi am aţipit instant. Din păcate, doar o oră. Am deschis ochii şi la televizor era meciul lui Bayern. Am "furat" cîteva scheme de la Toni şi Klose, decis să le folosesc cu Rapid. E amuzant cînd te uiţi la un meci doar cu gîndul de a încerca să înveţi cîte ceva de la jucători. :) Am adormit iar apoi, visînd că marchez în stilul lui Toni cu Rapidul şi sar pe gard apoi, sărbătorind cu fanii în delir. Cînd m-am trezit, aveam mesaj de la Petra, prietena mea: "Te iubesc, am încredere în tine. Fă-mă mîndră azi!"
20:00 - Vestiarul
"Luptăm, luptăm, luptăm!"
M-am îmbrăcat şi am plecat spre stadion. În autocar, am stat tot timpul cu fruntea lipită de geam. Vedeam cum se revarsă de pe toate străzile şi aleile, înspre stadion, o mare de oameni îmbrăcaţi în violet. Mi-am dat seama din nou cît de important este acest meci pentru întregul oraş şi, instantaneu, mi-am reamintit ce ne zisese Uhrin: "Luptaţi! Pentru fani, pentru oraş!". La 21.00 am ieşit să inspectăm terenul. Tribunele au explodat. Mi-am trecut privirea roată prin tribune. Erau toţi acolo. Mi s-a zburlit părul în cap şi pe mîini. Întorşi în vestiar, am văzut că pe tabla de joc era scris mesajul transmis de Uhrin la amiază: "Luptaţi! Pentru oraş şi culori!". Ne-am pus în cerc, cu mîinile una peste alta şi am urlat alături de băieţi, din toţi rărunchii: "Luptăm, luptăm, luptăm! Îi omorîm!". Înainte să ieşim, l-am mai luat odată pe Sreten deoparte: Faultează-l tare pe adversarul tău direct la prima fază. Atenţie, însă, să nu iei galben. Dacă îl iei tare, îţi va ştii de frică. Îţi spun din proprie experienţă". Bine, la cum arată Sreten, nu cred că îi era greu să inspire frică oricum. :)
21:45 - Meciul
"Nu-i nimic, Pardo. Ne vedem mai tîrziu!"
A început. Am avut şi prima ocazie. Mi-a venit mingea pe cap, am trimis spre poartă, dar nu mă aşteptam să o scoată. M-am uitat la Pardo şi i-am zis în slovenă: "Nu-i nimic. Ne revedem mai tîrziu!". Eram deja convins că voi înscrie. Am dominat prima repriză, ne-am suit peste ei. Nici nu mi-am dat seama cînd a venit pauza. Urăsc pauzele! Voiam să mă întorc cît mai repede pe teren. Nici nu mai ştiu ce ne-a zis Uhrin atunci, mă gîndeam doar la ce ne spusese la amiază. Îmi era de ajuns. Înapoi în teren. Şi-au mai revenit rapidiştii. Ne domină. Eliminare Sreten! Am rămas şocat! Eram convins că vom învinge şi acum retrăiam meciul de la Buzău, cînd ne-am apărat cu toată echipa pe final. Mi-am zis: "Dacă îi batem în 10, sîntem eroi!"
23:34 - Golul
"Ti-mi-şoa-ra! Ti-mi-şoa-ra!"
Mi-a venit mingea din corner. Strigam cu voce tare spre Pardo: "Scap-o! Scap-o!" A scăpat-o. :) Nici nu am clipit. Am pus latul şi în secunda următoare am înnebunit, jur! Reuşisem! Primul meu gînd a fost să fug la peluză, ca în vis. Voiam să fac turul stadionului, să le mulţumesc tuturor. Dar sigur luam roşu. Poate dacă eram Usain Bolt scăpam. :) Aş fi rămas acolo pe gard toată seara. A fost magnific! Era noaptea noastră. Cum să mai pierdem cu aşa fani în spate? S-a terminat! Am învins. "Ti-mi-şoa-ra! Ti-mi-şoa-ra!" De aici încolo, black-out total. Nu îmi mai amintesc nimic. Nebunie generală. A urmat cina. Am căutat toată noaptea un restaurant. Toate închise. M-am dat bătut şi am mers la hotel cu impresarii mei. Aici am primit doar puţin caşcaval. Doar atît meritam? :)
Testează terenul la Belgrad
Dejan Rusici, deşi născut în Slovenia, are bunici sîrbi. De altfel, ieri dimineaţă, atacantul i-a cerut voie lui Uhrin să plece într-o vizită de o zi la Belgrad, la bunicii săi. "Mă duc să mă relaxez puţin. Îmi voi vizita şi bunicii, care locuiesc de 10 ani în capitala Serbiei, şi mă voi întîlni şi cu mulţi prieteni. Am să testez, cu această ocazie, în premieră, şi terenul Partizanului", a glumit Rusici.
)
)
)
)
)
)
)
