Articol de Ionuţ Coman - Publicat sambata, 15 ianuarie 2011 00:00
Un mijlocaş stînga de 19 ani, de la Viitorul Constanţa, va efectua săptămîna viitoare un stagiu de pregătire la liderul campionatului olandez
Investiţia de 10 milioane de euro făcută de Gică Hagi în Academia de fotbal care-i poartă numele începe să dea roade. La nici doi ani de la înfiinţare, "Regele" este pe punctul să transfere primul jucător în fotbalul mare.
PSV Eindhoven a pus ochii pe mijlocaşul Aurelian Chiţu, de la Viitorul Constanţa, echipa Academiei care activează în Liga a II-a.
Fotbalistul de 19 ani va pleca duminică în Olanda, unde va efectua un stagiu de cinci zile la fosta echipa a lui Gică Popescu. "Este un prim contact, un stagiu de pregătire şi de adaptare în vederea unui eventual transfer. Trebuie să vadă şi el care sînt pretenţiile şi condiţiile. Nu merge să dea probe, pentru că olandezii ştiu deja ce poate. Au avut oameni care l-au urmărit încă de pe vremea cînd jucam în Liga a III-a. Acum vor să-l cunoască şi pe plan personal. Le-am trimis olandezilor cîteva informaţii despre nivelul său de pregătire, pentru că a fost accidentat în ultima vreme", a explicat preşedintele Academiei, Paul Peniu.
"E puternic şi protejază bine mingea"
Mîna destinului, Chiţu este stîngaci, ca şi "Regele", dar stilul său de joc este total diferit. "Este un jucător ofensiv, de bandă stîngă, puternic, care protejează bine mingea şi are viteză. Nu este însă de creaţie, ci mai degrabă explodează pe ultimii 30 de metri. Are simţul porţii şi este un bun marcator", l-a caracterizat Peniu.
Provine de la Unirea Slobozia
Fostul internaţional de juniori a fost adus la Constanţa în urmă cu un sezon şi jumătate, de la Unirea Slobozia, şi a contribuit decisiv la promovarea Viitorului în liga secundă, marcînd 20 de goluri în campionatul trecut. "Nu am ştiut nici un moment despre interesul olandezilor. Am aflat că voi merge la Eindhoven abia în urmă cu trei zile. Am emoţii pentru că poate fi un pas important în cariera mea. Nu am vorbit cu nimeni din Olanda, dar sper să confirm şi să rămîn la PSV", speră puştiul.
"Mă asemăn cu Robben la viteză"
"Ar fi ceva de vis, pentru că este o echipă mare din fotbalul european. Sper ca diferenţa să nu fie mare în privinţa cerinţelor de pregătire. Am încredere că voi reuşi", a mai mărturisit Chiţu, care îl are idol chiar pe Gică Hagi. "A fost un mare jucător şi fiecare dintre noi visează să-i calce pe urme. Ca stil de joc aş putea spune că mă asemăn cu fostul jucător al lui Eindhoven, Arjen Robben, doar ca viteză, pentru că în rest mai am mult de lucrat".
"Chiţu nu este singurul jucător monitorizat de echipe din străinătate. Mai sînt cluburi din Germania, Olanda şi Spania care sînt interesate de jucători de la noi. E normal, avem foarte mulţi jucători la loturile de juniori"
Paul Peniu, preşedinte Academia "Hagi"