FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGAB.RO

Ana Maria Prodan: "Noi cu Sportul merităm să jucăm în prima ligă". Tu ce crezi?

ana maria prodan, fc snagov
ana maria prodan, fc snagov

Articol de GSP - Publicat joi, 29 aprilie 2010 00:00

Preşedintele lui FC Snagov spune că doar Sportul şi echipa sa au convins-o din punct de vedere al jocului prestat că merită să joace în liga I de la anul.

"Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar noi şi Sportul suntem singurele echipe care am jucat corect şi care ne-am menţinut în fruntea clasamentului. Pe noi nu ne-a acuzat nimeni ca am fi avut arbitraj favorabil în vreun meci şi totuşi de cand am venit eu la echipă, am obţinut 39 de ani puncte din 51 posibile", a declarat Ana Maria Prodan, preşedintele lui FC Snagov.

Aflată pe locul 4, la doar două puncte de promovare, fosta impresară spune că este foarte greu să rămînă cu picioarele pe pămînt şi cu atît mai greu să îşi ţină jucătorii concentraţi astfel încît echipa sa să îşi continue parcursul bun în acest final de campionat. " Nu vreau să mă uit pe ce loc suntem. Nu mă aşteptam la o asemenea performanţă. Apreciez enorm susţinerea primăriei şi profesionalismul băieţilor. Sincer să vă zic, ca să menţin grupul unit şi cu picioarele pe pămînt, am apelat la serviciile unui psiholog", a încheiat preşedintele ilfovenilor.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”

Ion Țiriac pune la bătaie 600.000 de euro pentru turneul de la București: „Menține România pe harta internațională a tenisului”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează