FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGA 2

Costel Enache a promovat echipa susținută de cei mai bogați români: „Am realizat că nu e despre celebritate, despre bani!”

FC Bacău a promovat în Liga 2, după ce a trecut de Unirea Brăniștea la baraj, scor 6-3 la general. Foto: Facebook FC Bacău
FC Bacău a promovat în Liga 2, după ce a trecut de Unirea Brăniștea la baraj, scor 6-3 la general. Foto: Facebook FC Bacău

Articol de - Publicat vineri, 06 iunie 2025 18:41 / Actualizat vineri, 06 iunie 2025 18:51

FC Bacău a reușit promovarea în Liga 2, după ce a trecut de Unirea Braniștea în finala barajului de accedere în eșalonul secund. Echipa antrenată de Costel Enache s-a impus cu scorul general de 6-3, câștigând atât meciul tur, cât și returul.

În partida decisivă, disputată la Galați, băcăuanii au condus cu 3-0 prin golurile marcate de Gabriel Cîrstean, Alexandru Atanache și Ionuț Chirilă.

Lucescu începe cu Chiricheș și Mihăilă! Cum va arăta primul „11” al României cu Austria
AUSTRIA - ROMÂNIA
Lucescu începe cu Chiricheș și Mihăilă! Cum va arăta primul „11” al României cu Austria

Unirea Brăniștea a redus din diferență pe final, însă FC Bacău a păstrat avantajul și a sărbătorit promovarea.

FC Bacău a promovat în Liga 2. Costel Enache: „M-am simțit viu, le mulțumesc jucătorilor că m-au adus aici, ei au fost cel mai important factor”

La finalul meciului, antrenorul lui FC Bacău, Costel Enache, a susținut un discurs emoționant, în care a subliniat sacrificiile și trăirile intense din sezonul recent încheiat de Liga 3.

„Am făcut câteva poze cu colegii mei din staff, cu frumoasa cupă primită, meritată din punctul meu de vedere. Îmi cer scuze dacă nu sunt modest, chiar sunt fericit și bucuros! Mă gândeam cătă muncă a fost în spate, cât sacrificiu, dar și câtă dezamăgire. Am trecut de foarte multe ori în extreme, dar asta ne-a făcut să trăim. Azi, cred că am realizat că nu e despre celebritate, despre bani, e despre a trăi fotbalul. Eu l-am trăit, azi, foarte bine!

M-am simțit viu, le mulțumesc jucătorilor că m-au adus aici, ei au fost cel mai important factor. Le mulțumesc colegilor mei din staff, știu câtă muncă au depus, dar și oamenilor care se ocupă de club și echipă! Am trecut prin momente dificile, dar nu ne-au abandonat și ne-au sprijinit foarte mult, cu investiții în infrastructură, în materiale auxiliare și în personal.

E o cheltuială destul de mare, acum vreau să mulțumesc pentru șansa pe care o avem în academie, să muncim în condiții decente. Sper ca proiectul să meargă în continuare, să se confirme că o muncă stabilă, cu planificare și organizare bună, poate aduce rezultate.

Nu trebuie să uităm de oamenii care au fost lângă noi (n.r. – se referă la suporteri), cred că cea mai mare realizare din ultima săptămână e că am repornit un fenomen, o stare de spirit, pierdute de ceva timp la Bacău.

Cred că asta e cea mai mare realizare. Le mulțumesc, sper că i-am făcut fericiți pentru o zi – două. Apoi, poate vor veni facturile la gaz, la lumină și vor trece la rutina zilnică”, a declarat Costel Enache după barajul de la Galați.

Costel Enache a promovat echipa susținută de cei mai bogați români: „Am realizat că nu e despre celebritate, despre bani!”
Costel Enache, alături de staff-ul său de la FC Bacău

Odată cu promovarea, FC Bacău va evolua în sezonul următor pe stadionul „Letea”, întrucât actuala arenă a băcăuanilor nu este omologată pentru Liga 2. Clubul speră să continue parcursul ascendent, cu sprijinul suporterilor și al comunității locale.

  • FC Bacău este formația unde sunt implicații financiar frații Pavăl, patronii firmei patronii Dedeman, cei mai bogați români în topul Forbes
  • Odată cu promovarea, FC Bacău va evolua în sezonul următor pe stadionul „Letea”, întrucât actuala arenă a băcăuanilor nu este omologată pentru Liga 2. Clubul speră să continue parcursul ascendent, cu sprijinul suporterilor și al comunității locale.
Peste 10.000 de spectatori în tribune la Gloria Bistrița - Râmnicu Vâlcea / FOTO: Facebook @Gloria Bistrița

+45 FOTO

Citește și:
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Campionate
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Schimbare majoră în Superliga » Modelul pe care LPF vrea să-l preia din Austria: „Altfel n-o să producem rezultate”
Superliga
Schimbare majoră în Superliga » Modelul pe care LPF vrea să-l preia din Austria: „Altfel n-o să producem rezultate”
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Superliga
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează