Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 martie 2010 00:00
Echipa FC Baia Mare a fost retrogradată în Liga a treia din cauză că are la activ două neprogramări, dar şi-a păstrat calitatea de membru afiliat al Federaţiei Române de Fotbal.
"Noi am întocmit un memoriu prin care arătăm că sumele către Iodi şi Barboloviciu s-au achitat în termen legal, că noi am solicitat amânarea meciului cu Clujul, o cerere de care nu s-a ţinut cont, şi - în consecinţă - cerem reprogramarea acestui meci" a declarat Corina Briscan, reprezentantul administratorului judiciar al FC Baia Mare.
ACTUALIZARE
La aceasta oră, Dan Hotico, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Baia Mare, şi Corina Briscan se află la sediul Federaţiei Române de Fotbal, unde înregistrează memoriul clubului băimărean. Acest memoriu urmează a fi discutat mâine, de la ora 10.00, în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
"Ni s-a spus că este un caz unic. Fără precedent. Pentru care nu există specificaţii în regulament şi toate cazurile de acest fel sunt abordate în Comitetul Executiv. De aceea ieri, în Comisia Juridică, cazul nostru nu a mai fost discutat" a declarat pentru eMaramures Corina Briscan.
"Este o situaţie puţin mai gravă decât ne aşteptam" a fost reacţia preşedintelui Hotico.
Într-un fax primit de clubul Universitatea Cluj de la FRF, conform universitateacluj.ro, se precizează următoarele:
”Urmare a doua neprogramari ale FC Baia Mare SA in cadrul campionatului Ligii a 2-a, seria a II-a, cu CS Jiul Petrosani si SCS CFM Universitatea Cluj SA, va rugam dispuneti masurile prevazute de regulament. Comisia de disciplina FRF, 10.03.2010, in baza art.79/2 clubul FC Baia Mare se sanctioneaza cu excluderea din Liga a II-a, seria a II-a, camp. 2009-2010 si sesizeaza Directia Competitii din FRF cu aplicarea masurilor regulamentare”.
Surse: emaramures.ro , universitateacluj.ro

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor