Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat luni, 05 iulie 2021 17:35 / Actualizat luni, 05 iulie 2021 19:46
FC Brașov a reapărut în locul Coronei care promovase din ”C”. Clubul va avea un buget mare în următorul sezon, 1,5 milioane de euro, dar e prins într-o dispută între interese locale și foști mari fotbaliști.
Reapariția lui FC Brașov după faliment e însoțită de lupte interne pe care le girează primarul Allen Coliban. Marian Ivan, fost golgeter al campionatului în anii 90, a redactat o scrisoare pe care a trimis-o către Gazetă.
Bani mulți și război civil la FC Brașov
Ivan, fost atacant al "stegarilor" și al lui Dinamo, e supărat fiindcă el și Mugurel Buga, doi promotori ai reînființării lui FC Brașov sub numele acesta, au fost înlăturați din club în momentul în care planul chiar a fost realizat.
Ei doi susținuseră soluția ca numele vechi să fie lipit peste clubul Corona Brașov, care a obținut în vara aceasta promovarea din liga a treia în a doua. Suporterii și oficiali ai formației SR Brașov insistau ca FC-ul să renască în locul SR-ului. "Corona e o clonă" era argumentul lor.
Până la urmă, doar Corona a promovat și mai deținea un avantaj: era o societate fără datorii, spre deosebire de SR, care a apelat recent și la Răzvan Lucescu, căruia i-a cerut 20.000 de euro pentru a mai achita o parte dintre debitele acumulate.
Marian Ivan se simte nedreptățit: "Eu și Buga suntem umiliți, deși nu avem nici un interes ascuns, vrem și ni se pare normal să putem avea un cuvânt de spus despre FC Brașov, din moment ce noi am forțat reînființarea clubului, inclusiv în ședințe de Consiliu Local în care eu am fost prezent.
Primarul a angajat acum un antrenor, pe Ilie Stan, înainte să creeze o conducere administrativă. Dacă ai pus tu antrenor, iar el își alcătuiește deja lotul, președintele pe care-l vei angaja ce rol o să mai aibă?".
Fostul internațional, parte din lotul de la Mondialul din 1994, povestește că FC Brașov a disputat recent un amical: "La meci nu au existat ambulanță, medic. Cine răspundea dacă i se întâmpla ceva vreunui jucător? Nici echipament nu au avut, au jucat în tricouri de la SR Brașov! E ca și cum Dinamo ar apărea într-un meci amical cu tricouri ale Stelei!
După două antrenamente și un amical, Ilie Stan i-a dat afară aproape pe toți fotbaliștii vechi, care au promovat, și a adus câțiva de la SR Brașov, de la o echipă care se clasase mai prost în sezonul trecut. Ilie fusese instalat doar verbal când a intrat în vestiar și i-a anunțat pe jucători: "Se fini la contract". Exact aceasta a fost exprimarea lui!".
Marian Ivan, scrisoare către GSP:
Am pornit acest proiect alături de oameni care iubesc necondiționat fotbalul brașovean, de când Primăria Brașov a câștigat, la licitație, marca FC Brașov. Asta se întâmpla în timpul mandatului fostului primar al Brașovului, căruia i-am explicat că un club cu istorie bogată în fotbal, câștigător al cupei Balcanice, participant în câteva rânduri în Cupele europene, cu foarte mulți suporteri și cu jucători care au făcut parte din echipa națională a ROMÂNIEI prezentă la turnee finale ale C.M., nu poate fi ținută într-un sertar al Primăriei Brașov, ci trebuie reînființată și ușor-ușor să revină în prim-planul fotbalului românesc și nu numai...
Chiar am exemplificat că eu, fost jucător al F.C. BV, când mi-am încheiat cariera la acest club, echipa juca în CUPA UEFA și aducea la Brașov nume mari din fotbalul european, una dintre ele fiind INTER MILANO. A urmat o nouă discuție, cu noul primar, explicându-i că trebuie să reapară F.C. BV, echipa fanion a orașului. Am crezut că d-l Primar înțelege mesajul, dar dânsul în loc să numească președintele și managerul sportiv al clubului, a început să caute antrenor, găsind în cele din urmă soluția ILIE STAN – antrenor principal.
Conducere administrativă neexistând în acest moment; un lucru anormal, din punctul meu de vedere. Prima dată se numește Președintele și apoi el își alege colaboratorii. După ce a fost instalat verbal, d-l antrenor a început să dea afară mare parte dintre foștii jucători, spunându-le că nu au contract cu noua echipă, al cărui antrenor este. Nu poți să îi spui unui jucător că ”se fini la contract” că pe contractul ăla sunt niște date scadente și băieții aceștia și-au îndeplinit toate obiectivele sportive până acum... și nu poate să îi dea afară niște persoane care nu au nici măcar contract oficial cu F.C. BV în acest moment...
Nu poți evalua niște jucători, după câteva antrenamente și un meci-două amicale, dacă ești un antrenor profesionist și obiectiv, nu subiectiv... La Brașov există o istorie a fotbalului și nu face fiecare cum vrea, după bunul plac, cu cea mai importantă echipă din Brașov. Chiar dacă ești într-o funcție importantă, în acest moment, nu trebuie să uiți că foarte mulți oameni au contribuit direct ca acest club să fie iubit și respectat în fotbalul românesc și nu numai...
Nu știu cine și-a asumat sâmbătă, desfășurarea unui meci amical dintre două echipe de LIGA 2 , fără medic și ambulanță prezente la stadion, mai ales că suntem în plină pandemie de COVID, și, dacă îți respecți blazonul , fără brigadă de arbitrii (au arbitrat oficiali ai celor două echipe). Ba mai mult, echipa gazdă a jucat în echipamentul altei echipe (SR Brașov) care activează în LIGA 3. Ce este cu diletantismul acesta și cine răspunde de toate aceste lucruri?
Îi reamintesc d-lui Primar că s-a opus cu vehemență în iarnă, ca această echipă, devenită F.C. Brașov acum, să mai existe!!! Ba chiar a pus pe ordinea de zi a unei ședințe de C.L. , înainte de startul returului cu câteva ore, desființarea echipei care a reușit apoi promovarea în LIGA 2 și căreia i-a fost luat locul acum de către noua echipă F.C. Brașov.
Am fost blamați și înjurați toți cei care ne-am opus desființării echipei în primăvară, iar acum, toți cei care ne-au înjurat și strigau în fața Primăriei ”ați venit la ciolan” sunt prezenți foarte des în biroul d-lui Primar pentru a prelua conducerea clubului pe care l-au vrut desființat... Incredibil ce se întâmplă la Brașov... Opinia publică trebuie să știe aceste lucruri...
Le reamintesc tuturor că această echipă este a brașovenilor și că toți cei care, probabil, au un anumit interes, nu au ce căuta în organigrama F.C. Brașov. Mulți dintre cei ce se autopropun au arătat ce pot în fotbal... este momentul schimbării, este momentul ca fotbalul să revină oamenilor care l-au iubit și îl iubesc în continuare, care l-au slujit cu credință de-a lungul timpului și care pun și suflet în acest fenomen (pentru că este un fenomen social fotbalul), vedeți ce se întâmplă chiar acum, la CE, în fotbalul dezvoltat..
Noi nu numai că am rămas pe loc, dar chiar am regresat, în fotbal, din cauza acestor oameni care nu iubesc necondiționat acest sport, sportul rege, FOTBALUL!!! Tocmai ce am văzut o fuziune reușită la Constanța între VIITORUL și FARUL. Între oamenii implicați au fost marea majoritate foști mari fotbaliști ai României plus primarul și președintele Consiliului Județean Constanța. Nu am văzut alte personaje în fotografia făcută la sfârșitul conferinței de presă. Ar fi de spus mult mai multe, dar mă opresc aici, în speranța că se vor lua cele mai bune decizii de către persoanele abilitate și că va reapărea, cât mai repede, adevărata ”F.C. Brașov”- echipa tuturor brașovenilor.
Retro GSP. Steagul Roșu Brașov vs. Hamburg
Citește mai multe știri din Liga 2:
Cine va ocupa locul lăsat liber de Farul în Liga 2 » Anunțul lui Marica: „Le urez multă baftă!”