FOTBAL  »  LIGA 2  »  CETATEA SUCEAVA

Ioan Radu nu s-a resemnat cu gândul retrogradării

Ioan Radu
Ioan Radu

Articol de GSP - Publicat luni, 01 februarie 2010 00:00

În ciuda numeroaselor probleme financiare cu care se confruntă clubul sucevean, antrenorul Ioan Radu nu s-a resemnat cu gândul retrogradării în Liga a III-a şi anunţă că "alb-albaştrii" se vor lupta în continuare pentru menţinerea la matineu.

Ioan Radu s-a întors cu o mare doză de optimism din cantonamentul de la Poiana Negri. Deşi Cetatea va ataca returul cu un handicap de cinci puncte faţă de primul loc neretrogradabil, cu un lot de jucători lipsiţi total de experienţă şi cu un buget alocat deocamdată doar pe hârtie, şeful băncii tehnice de pe Areni anunţă că sucevenii rămân în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
 
„În condiţiile crizei pe care o resimţim cu toţii, trebuie să acceptăm ideea că nu mai putem ţine fotbalişti din alte părţi. Mizăm doar pe tineri din Bucovina, care au mai trecut prin curtea noastră sau care au ajuns aici în premieră. Sperăm că reducerea costurilor să nu ducă totodată şi la compromiterea obiectivului. Aşa că luptăm pe mai departe pentru salvarea de la retrogradare”, a declarat Radu pentru cotidianul Evenimentul.
 
Autor: Dănuţ Chidoveţ

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, afacere de milioane » Și-a vândut toate acțiunile: „În primii 4 ani, am realizat asta”
Tenis

Clipe de coșmar pentru un fotbalist de la Dinamo » Fetița sa a căzut în lacul Herăstrău! Reacție răvășitoare
Superliga

Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet
Nationala

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close