Articol de GSP - Publicat duminica, 29 august 2010 00:00
Antrenorul care ar fi trebuit să conducă banca tehnică a Iaşiului nu s-a lăsat convins încă de noul proiect din Copou şi nu a semnat contractul cu ACSMU. Ionuţ Popa a urmărit meciul cu ACU din tribună şi a precizat că vorbeşte doar în calitate de spectator.
Mister a acuzat în termeni duri arbitrajul clujeanului Dan Monea, reproşîndu-i acestuia eliminarea lui Petcu şi că nu i-a acordat cartonaşul roşu arădeanului Petrescu. „Nu ştie, acum a suferit o echipă şi, dacă va continua, va suferi alta. E de tot rahatul ce s-a întâmplat aici! Nu degeaba sunt atâţia arbitri la puşcărie”, a izbucnit Ionuţ Popa.
Popa a avut şi o contră tare cu Sandu Ţamboi, secundul lui ACU, pe tema arbitrajului. Ţamboi e unul din cei mai buni prieteni ai săi din Arad!
Tehnicianul a lăudat jocul Iaşiului şi a fost răspicat când a vorbit de promovare: „Intră cine are bani. În rest, e Daciadă!”
Narcis Ciocîrlan, cel care a stat pe banca tehnică la meciul de la ACU, a anunţat că obiectivul ieşenilor va fi făcut public de Grigore Sichitiu pe 9 septembrie, adică atunci cînd se încheie perioada de transferuri. În funcţie de ce se reuşeşte, Ionuţ Popa ar urma să semneze – sau nu – cu noua echipă a Iaşiului.