Articol de GSP - Publicat vineri, 10 decembrie 2010 00:00
Preşedintele executiv al clubului ACSMU Poli Iaşi, Grigore Sichitiu, şi-a dat demisia din funcţia deţinută la gruparea din Dealul Copoului, fără a dori să precizeze care a fost motivul.
"Am decis să-mi dau demisia de la Poli Iaşi. Atât şi nimic mai mult. Nu vreau să spun ceva şi pe urmă să se facă speculaţii. I-am anunţat pe primarul Gheorghe Nichita şi domnul Ionuţ Negoiţă în legătura cu decizia mea. Ei au încercat să mă convingă să mă răzgândesc, dându-mi un răgaz până săptămâna viitoare, când va avea loc la Iaşi şedinţa Consiliului Director. Decizia mea este irevocabilă", a spus Sichitiu.
Oficialul formaţiei ieşene a mai adăugat că tot ceea ce a făcut la Iaşi a fost pentru ca acest oraş să aibă echipă măcar de liga a II-a. "Eu mi-am dorit foarte mult când am venit la Iaşi să ajut un oraş aşa mare să aibă echipă măcar în liga a II-a cu posibilitatea de a putea reveni în prima ligă. Au fost voci care au comentat negativ evoluţia acestei echipe, fără să ţină cont că s-a pornit la drum aducând jucători şi după începerea campionatului. Fără a intra în detalii, cred că e mai bine să plec de la această echipă", a mai spus Sichitiu.
La finalul turului din liga B, Poli Iaşi este pe locul 6, cu 21 de puncte, 9 mai puţine decît liderul Voinţa Sibiu.
Sursa: Mediafax