Articol de GSP - Publicat marti, 30 martie 2010 00:00
Zoltan Erdei, arbitrul din Slatina care ar fi inventat penalty-ul în urma căruia liderul Victoria Brăneşti a câştigat cu 1-0 partida cu FC Botoşani, din cadrul etapei a XXI-a din Seria I a celui de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, va fi scos în vară din arbitraj. Ieri, centralul a fost oprit de la delegări până la finalul acestui sezon.
Pe lângă memoriul depus împotriva arbitrului, Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, a mers ieri la Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) şi cu faza incriminată din minutul 69 al confruntării de la Brăneşti, când Erdei a inventat penalty-ul, la un presupus fault a lui Acsinte asupra lui Coman. "Domnul preşedinte Ioan Igna şi ceilalţi membri ai comisiei nu s-au uitat decât o singură dată la fază şi s-au edificat. Erdei a inventat penalty-ul şi ca urmare va fi reţinut de la delegări până la finalul campionatului, urmând ca din vară să fie scos din arbitraj. El şi-a cerut scuze, a spus că nu a făcut-o cu intenţie, însă, nu sunt de ieri de azi în fotbal să nu-mi dau seama când sunt arbitrat şmechereşte. Până acum am mai trecut cu vederea când un arbitru ne mai ciupea, dar de acum s-a terminat: mă ţin de capul lor. Voi face memorii şi voi merge cu înregistrarea video la comisii de fiecare dată când vom fi furaţi", a declarat Cornel Şfaiţer.
Oficialul botoşănean, care este şi membru în cadrul Comitetului executiv al FRF, a afirmat că oameni ca Zoltan Erdei nu au ce căuta în arbitrajul românesc şi crede că CCA ar trebui să promoveze arbitri tineri în detrimentul unora care nu au demonstrat nimic şi nu au promovat în arbitraj, deşi sunt de mai mult timp în acest domeniu.
FC Botoşani - victima arbitrilor
În acest retur, arbitrii au dezavantajat FC Botoşani în ambele jocuri susţinute de gruparea locală în deplasare. La Giurgiu, Florin Constantin din Popeşti - Leordeni a acordat penalty în minutul 85 la un presupus fault a lui Prisacă la Iordache, iar la Brăneşti, Zoltan Erdei a pus mingea nejustificat pe punctul pe var în minutul 69. "Dacă aveam şi înregistrarea fazei de la Giurgiu, o prezentam şi pe aceasta comisiei, pentru că şi atunci centralul a inventat un penalty împotriva noastră", a conchis preşedintele FC Botoşani.
Autor: Cristian Prisacariu
Sursa: Monitorul de Botosani