Articol de GSP - Publicat vineri, 27 aprilie 2018 16:44
Academia Rapid a schimbat Certificatul de Identitate Sportivă (CIS). Astfel, nu mai sunt probleme pentru echipă, acum poate să capete personalitatea juridică.
Noua societate care a primit CIS se numește "R București SA", urmează ca entitatea aceasta să câștige și personalitatea juridică și ea va gestiona în continuare echipa de fotbal Academia Rapid.
Denumirea sportivă a clubului, din clasament, nu se va modifica.
E un caz asemănător celui de la Craiova, unde societatea e "CS U", dar Liga Profesionistă a recunoscut formația drept continuatoare a vechii Universitatea Craiova.
"R București SA" are deocamdată Academia Rapid, ar putea deveni cu adevărat Rapid, fără alte ingrediente în nume, în momentul în care va obține definitiv marca de la vechiul club aflat în faliment.
Clubul lui Pancu și al lui Daniel Niculae s-a grăbit să schimbe CIS-ul întrucât până acum i se refuzase personalitatea juridică, din pricina "Rapidului" din numele societății.
"Personalitatea" constituie un criteriu pentru participarea la barajul de promovare în Liga a 3-a. Academia e favorită să câștige seria din "D". E lider și, în mod normal, va intra în playoff cu un punct peste CSA Steaua, principala contracandidată, pe care o va întâlni într-un meci pe teren neutru în turneul pentru stabilirea campioanei.
- Academia Rapid a fost depunctată cu 3 puncte pentru că a folosit un fotbalist fără drept de joc în victoria cu AS Tricolor. Mai poate pierde 3 puncte din același motiv, fotbalistul fiind utilizat și la meciul câștigat cu Victoria.
- Primele 4 echipe se califică în play-off. Acestea vor juca într-un minicampionat, pe teren neutru. Partidele se vor disputa într-o singură manșă. Câștigătoarea va merge la baraj pentru Liga a 3-a cu formația care se impune în Liga a 4-a Giurgiu.
- În acel minicampionat primele 4 clasate vor intra cu 3, 2, 1 respectiv 0 puncte în funcție de clasarea din sezonul regulat.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro