Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 25 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 24 noiembrie 2013 20:29
Andrei Preda, 24 de ani, n-a debutat încă pentru marea sa dragoste, dar a făcut iar victime şi scandal în derby-ul de sîmbătă.
În septembrie, în tur, acelaşi scor, 0-0, ca sîmbătă, Andrei Preda a vrut să se bată cu mai mulţi jucători ai CraiOlguţei, apostrofîndu-i şi invitîndu-i la lupte atît pe ei, cît şi pe Pavel Badea, şi pe Silvian Cristescu. Portarul de rezervă al Ştiinţei a recidivat sîmbătă, în Bănie, înaintea derby-ului orgoliilor.
Cel poreclit "Gogoaşă" l-a zărit pe Mihăiţă Pleşan şi s-a pus cu gura, apoi cu pumnii pe căpitanul adversarilor! "Andrei cel rău" l-a ochit apoi pe Silvian Cristescu, team managerul gazdelor, şi l-a lovit şi pe acesta, la final observîndu-se pe faţa oficialului urme ale duelului. La pauză, "Bad Boy" a sărit iar la Pleşan, aflat pe bancă, accidentat, şi de-abia a fost ţinut departe de doi oameni de ordine.
"Pleşan m-a înjurat de morţi, de familie, a sărit la mine, am sărit şi eu, ce să fac? Cristescu? Are buza spartă, i-a căzut şi-un dinte? S-a lovit de mine, de cotul meu. O să fac plîngere la Poliţie, mi-a furat telefonul, a fost hoţ de buzunare cînd era mic", a strigat Preda la final.
"Mi-e ruşine! Ar fi trebuit să arătăm pe teren că sîntem fotbalişti, mi-e şi jenă să vorbesc de acel incident", a reacţionat Pleşan. "Am fost lovit de un drogat, fac plîngere! Am jucat cu nişte mititei, dar mai grav e că nu merităm fotbal în acest oraş", a comentat Cristescu.
Alte trăsnăi ale lui "Gogoaşă"
- În urmă cu mai bine de 6 ani, era ultras, "crescut de băieţii răi din Peluza Sud", cum dezvăluia chiar el. În 2011 a fost suspendat un an de pe stadioanele României, ca spectator
- În 2008, un jurnalist craiovean, Mario Morcov, angajat la ziarul lui Mititelu, l-a acuzat pe portar că l-ar fi bătut într-un magazin din Bănie
- Cînd era încă ultras, Preda a avut şi-un incident cu actualul său patron, Adrian Mititelu, care era să degenereze
Ce a mai declarat Preda
- "Coana Olguţa e beată acum, nu s-a uitat la meci. Are tocuri în picioare la 50 de ani... Să-şi scoată «Clona» din fotbalul românesc"
- "CS U este o aventură de-o noapte, nu ar fi trebuit să existe. Va fi pace între noi şi «Clonă» doar cînd o fi pace între Steaua şi Dinamo!"
- "Am fost băiat rău în galerie, am luat bătaie de la jandarmi, am dat şi eu pumni, am şi luat, nu-mi pare rău de nimic. Cînd mă retrag din fotbal, mă întorc în galerie. Mi se zice «Gogoaşă», fiindcă, la 12 ani, am făcut un pariu şi-am mîncat 39 de gogoşi"
Acka şi Mitici, out din ţară!
Ştiinţa rămîne fără doi titulari, fundaşii extracomunitari Acka, ivorian, şi Mitici, sîrb, care au primit avertizaţi de la Oficiul de Imigrări! Sînt obligaţi să părăsească România după ce permisul de muncă le-a fost respins din cauza insolvenţei clubului.
"Luni, plec spre Italia, pînă pe 28 noiembrie trebuie să părăsesc România. Sper să revin, sînt îndrăgostit de fanii Ştiinţei", a spus Acka, dorit şi de Pandurii.
Startul meciului de sîmbătă a întîrziat 15 minute din cauză că şefii CS U au contestat dreptul de joc al celor doi apărători. Iar Mititelu a contestat dreptul de joc al tuturor fotbaliştilor CraiOlguţei, motivînd că au fost legitimaţi înainte de constituirea echipei!
"Rezultatul a fost echitabil. Am mai fost înjurat la Craiova, nu e ceva nou pentru mine. E nevoie de o singură echipă în oraş, nu există forţă financiară pentru două" (Ovidiu Stîngă, antrenor CS U)
"Meritam victoria, din nou, ca-n septembrie. S-a dovedit că există o singură Ştiinţa, noi. Ceilalţi sînt alţii. De luni, cred că ne întoarcem acasă, pe «Ion Oblemenco»" (Nicolo Napoli, antrenor FC U)
"S-a văzut că fanii au fost împărţiţi, 50 la sută au ţinut cu noi, 50 la sută cu FC Universitatea! ;) Hai, domne, doar noi existăm! Trebuia să cîştigăm clar" (Robert Săceanu, mijlocaş FC U)
"Atmosferă senzaţională, peste ce am arătat noi, cu toţii, pe gazon. Îi mai aşteptăm pe craioveni la meciurile noastre. Sperăm să promovăm împreună, ambele Universităţi" (Silviu Izvoranu, fundaş CS U)
"Păcat de incidentele de la începutul meciului. Au fost două puncte pierdute de ambele echipe. N-am avut teamă de spectatori, au fost admirabili" (Costin Curelea, atacant CS U)
"Voi, cei de la CS Universitatea, dacă aveţi jucători plătiţi la zi, cu 10.000 de euro lunar, de lot naţional, dacă aveţi cele mai bune condiţii, antrenament, echipament, autocar, cum se face că nu puteţi trece de o echipă flămîndă la propriu şi la figurat?!" (Aurel Ţicleanu, ex-mijlocaş Craiova Maxima)
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor