Articol de Ionel Luţan - Publicat vineri, 05 iunie 2015 13:15
Adrian Iencsi va fi, aproape sigur, noul antrenor al echipei Rapid.
Viitorul tehnician din Giuleşti şi-a luat deja rolul în serios şi a programat o acţiune la care a dorit să vadă la lucru o serie de jucători liberi de contract care ar putea fi transferaţi la Rapid.
Într-un amical al jucătorilor liberi de contract cu CF Afumaţi, Iencsi i-a văzut la lucru, printre alţii, pe Alexandru Buhuşi, Bogdan Năstase, Silviu Mureşan sau Florin Prodan.
Buhuşi a mai evoluat la Tg. Mureş, Petrolul şi Fortuna, Năstase şi Silviu Mureşan la Fortuna Poiana Cîmpina, iar Prodan este un fost internaţional de juniori trecut şi pe la FC Bihor. Primii 3 au evoluat ultima dată la o echipă judeţeană din Prahova, CS Blejoi.
Acţiunile de acest gen vor continua pentru ca viitorul antrenor al Rapidului să găsească, în ţară, soluţii interesante pentru echipa pe care o va antrena.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor