Articol de GSP - Publicat luni, 16 martie 2009 00:00
"Şepcile roşii" acuză arbitrajul brigăzii Roşu-Medrea-Popescu, într-un meci cu două eliminări şi capete în gură
Meciul dintre "U" şi Internaţional Piteşti a fost marcat de capul în gură pe care masorul clujean Mircea Moldovan i l-a aplicat argeşeanului Constantinescu. Ieri, "şepcile roşii" au explicat că s-a ajuns în pragul nebuniei din pricina arbitrilor!
Ce acuză clujenii? Mai întîi, anularea golului marcat de Băd, în minutul 25. Atunci, jucători şi oficiali ai gazdelor le-au cerut socoteală arbitrilor. Mijlocaşul oaspeţilor, Marian Constantinescu, a sărit în ajutorul brigăzii, dar a sfîrşit şifonat rău. Masorul Universităţii, Mircea Moldovan, i-a aplicat un cap în figură piteşteanului, care a avut nevoie de 20 de minute de îngrijiri pentru a-şi reveni.
Cei de la "U" susţin, apoi, că maniera de arbitraj a brigăzii Eugen Roşu (Vîlcea), Bogdan Medrea (Vîlcea), Ad. Popescu (Craiova) a favorizat pe faţă Piteştiul, în partea secundă."Sînt contrariat. Mi se pare anormal să fie delegată o brigadă din apropierea echipei oaspete. În repriza a doua arbitrii nu ne-au lăsat să jucăm, au fost cu mîna pe sus ca la vot", a tunat şeful lui "U", Teodor Pop. Nervozitatea din teren s-a lăsat şi cu două eliminări. Cordoş de la gazde şi Florin Popa de la oaspeţi au văzut cartonaşul roşu pentru îmbrînceli, fiind nevoie şi de intervenţia scutierilor pe teren.
Coincidenţă?
La fel ca şi sîmbătă, Internaţional Curtea de Argeş a fost arbitrată şi în prima etapă a returului, la Cîmpia Turzii, tot de o brigadă din care au făcut parte doi arbitri din Rm. Vîlcea, Adrian Comănescu şi Florin Păunescu. Atunci, piteştenii s-au impus greu, după minutul 85, cu 2-1. Arbitrajul a fost contestat dur de "sîrmari". Patronul lui Mechel, Gheorghe Irimieş, a intrat la finalul partidei în cabină, peste "fluieraşi", şi l-a lovit cu pumnii şi picioarele pe tuşierul Păunescu.
"Va plăti"
Masorul lui "U", Mircea Moldovan, care l-a lovit cu capul în gură pe mijlocaşul piteştean, Marian Marinescu, riscă să fie dat afară de la echipă. "Mîine (n.r. azi) e chemat la şedinţă. Vom face o analiză să stabilim motivele gestului său. Cu siguranţă nu va rămîne nepedepsit", a precizat Teodor Pop. Observatorul meciului a notat în raport incidentul şi mai mult ca sigur clubul clujean va fi amendat.

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”