Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 28 februarie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 28 februarie 2014 14:18
FC Universitatea Craiova a susţinut astăzi un antrenament în Leamna, la aproximativ 10 kilometri de Craiova. Au fost prezenţi 20 de jucători, fără Frăsineanu, care se alătură în această după-amiază.
Şedinţa de antrenament a fost condusă de Dragoş Bon, secundul lui Napoli de la Craiova, în condiţiile în care echipa alb-albastră nu are, deocamdată, un antrenor principal.
Echipa patronată de Adrian Mititelu a întrerupt negocierile cu Eugen Trică, cel care are şanse să semneze cu Concordia Chiajna. Unele surse spun că Nicolo Napoli este aşteptat în continuare la Craiova, mai ales că încă are un contract în derulare cu FCU.
În Leamna, Ciucă şi Săceanu au spus că au avut cele mai bune condiţii de antrenament din această iarnă, terenul fiind bun. În ciuda calmului de antrenament, jucătorii au explicat că nu se vor prezenta la partida cu Slatina, din prima etapă a returului Ligii secunde.
De altfel, Adrian Mititelu a cerut amînarea primelor două etape din retur, considerînd că FCU se află într-un caz de forţă majoră. Patronul Universităţii vrea ca oltenii să reînceapă campionul din etapa a 17-a, cu CSM Râmnicu Vâlcea.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor