FOTBAL  »  LIGA 2  »  TRAGEDIE

Moarte la 21 de ani, fără răspuns de 22 de zile » Trupul fotbalistului Henry se află încă la INML: cauzele decesului sînt necunoscute

Familia lui Henry nu a ajuns încă în România.
Familia lui Henry nu a ajuns încă în România.

Articol de GSP - Publicat luni, 27 august 2012 00:00 / Actualizat duminica, 26 august 2012 20:00

Medicii n-au clarificat de ce pe 5 august atacantul Deltei Tulcea s-a prăbuşit pe teren şi a decedat, în vreme ce rudele sportivului sînt aşteptate zilele acestea la Bucureşti să îl repatrieze, dar au probleme cu viza.

"Acum chiar nu mai ştiu ce să zic, e o brambureală cu viza pentru rudele lui Henry, Ambasada Nigeriei la Bucureşti nu urgentează, deşi fără familia fotbalistului trupul nu poate părăsi INML", răspunde amar Haralambie Meregiu, preşedintele tulcenilor.

De aproape o lună, corpul lui Chinonso Ihelewere Henry se află la Bucureşti. Pe 5 august, la un amical cu CS Baloteşti, după doar 10 minute de joc la peste 40 de grade Celsius, nigerianul se prăbuşea pe gazon.

Infarct, dar cauze enigmatice
Drumul spre moarte al fotbalistului care activa de 5 ani în România este încă învăluit în incertitudini. Iniţial s-a vorbit de un infarct letal, s-au pus în discuţie vizele medicale ale jucătorului, dar s-a dovedit că originea tragediei nu se afla aici. Iar autopsia a complicat lucrurile. Surse INML au exclus drept cauze ale infarctului un anevrism cerebral ori un hematom, astfel că s-a adus în discuţie chiar posibilitatea unui virus tropical contactat de Henry în Nigeria!

"Neregularităţile la nivelul cordului nu au fost cele care au provocat moartea", a sunat concluzia legiştilor, astfel că testele la microscop sînt cele care vor da verdictul acestei "morţi subite la tineri, dintre cele mai complicate pentru medicina legală". Rezultatele erau aşteptate la finalul săptămînii trecute, după două săptămîni de clarificări, dar concluziile întîrzie.

"Astăzi voi face noi demersuri la Ambasada Nigeriei. Cred că e vorba de un dosar de maximă urgenţă, nu văd pe nimeni vinovat, dar rudele lui trebuie să vină la Bucureşti ca să îl poată repatria!" (Haralambie Meregiu, preşedinte Delta Tulcea)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Yamato Zaharia - Ovidiu Neveu, cea mai așteptată luptă RXF, s-a terminat într-un cor de fluierături » „Ploaie” de sticle aruncate din tribune! Ce a declanșat haosul
Altele
Yamato Zaharia - Ovidiu Neveu, cea mai așteptată luptă RXF, s-a terminat într-un cor de fluierături » „Ploaie” de sticle aruncate din tribune! Ce a declanșat haosul
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (2)
icesoldier
icesoldier  •  27 August 2012, 13:13

Ce inima aveti mah sa puneti pe site poza asta cand il cara de parca zici ca e un sac de cartofi? Nu va ganditi ca poate se uita familia si vede imaginea asta? O poza cu el de pe vremea cand traia nu puteti sa puneti? Incredibili sunteti...

duck_ati
duck_ati  •  27 August 2012, 06:05

Atata lipsa de consideratie si de copmpasiune!! Fiul lor e mort si voi cereti viza!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează