FOTBAL  »  LIGA 2  »  UTA

"Oligofren"

Articol de - Publicat miercuri, 29 octombrie 2008 00:00

"Napoleon" Ionuţ Chirilă l-a desfiinţat pe mijlocaşul Bruno Simao

Portughezul cu un salariu de 80.000 de euro în liga secundă, Bruno Simao, a fost exclus din lot de antrenorul Ionuţ Chirilă, care nu iartă nimic. Motivul: un episod incredibil petrecut sîmbătă la Petroşani. "Am vrut să-l trimit în teren, dar a făcut circ cînd arbitrul i-a cerut să-şi scoată brăţara textilă. S-a comportat ca un oligofren, certîndu-se cu arbitrul şi nu a mai jucat! Poate că obiectul avea valoare sentimentală, dar, la salariul lui, trebuia să fie profesionist", a declarat Chirilă, care a anunţat că l-a amendat cu 5.000 de euro.

Antrenorul "Bătrînei Doamne" l-a caracterizat pe Simao, care a jucat doar 30 de minute în acest sezon, fiind accidentat, ca fiind un petrecăreţ de cursă lungă. "Cînd pierde nopţile prin baruri şi restaurante, unde stă pînă la trei dimineaţa, îşi jigneşte colegii, oraşul Arad şi conducerea clubului", a explicat tehnicianul lui UTA. Datorită faptului că trebuie să fie şi antrenor şi manager, Chirilă s-a comparat ieri cu Napoleon: "Eu sînt ca Napoleon, mă bat cu toată lumea şi atac Rusia!".

ULTIMELE NOUTĂŢI
* SIMAO i-a replicat lui Chirilă: "Dacă nu mai are nevoie de mine, să facem o afacere prietenească. Eu pot să plec, iar UTA să ia bani pe mine. La Petroşani a fost greşeala mea că nu mi-am pus un bandaj peste acea brăţară".
* Antrenorul manager Ionuţ Chrilă spune că a convins un grup de investitori străini să vină la UTA. "Au forţa să ţină două echipe în Liga 1", a declarat Chirilă, care a adăugat că lucrurile se vor lămuri într-o săptămînă.
* ACCIDENTAŢI la Petroşani, Ilin şi Melinte nu vor juca azi în derby-ul cu CSM Rîmnicu Vîlcea.
* NICOLAE BARA, fostul preşedinte al clubului, a pierdut 6 milioane de euro la UTA, dar va fi invitat să facă parte din conducere la iarnă.

Citește și:
De asta a ERUPT Cristiano Bergodi! Avem tot tabloul scandalului: „Puteam să-i fiu tată!”
Superliga

A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Jocurile Olimpice
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Sociologul Gelu Duminică îl taxează pe Daniel Pancu: „Prostia...”
Superliga
Sociologul Gelu Duminică îl taxează pe Daniel Pancu: „Prostia...”
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Superliga
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (9)
 •  29 Octombrie 2008, 11:32

mai cititi si concurenta ... ca aia au corect ;)

 •  29 Octombrie 2008, 11:31

Pt adminii site-ului ... tare prosti sunteti ... vedeti clasamentul din B2 ... PREFABRICATE MODELUL - FC PLOIESTI a fost 2-2 nu 1-0 PROSTILOR!

 •  29 Octombrie 2008, 11:28

Napoleon, lol :)) , lasa ca le dam azi macu la ramnicu valcea (4-1), veti vedea :P

Vezi toate comentariile (9)
Comentează