FOTBAL  »  LIGA 2  »  DACIA MIOVENI

Preşedintele Daciei Mioveni a suferit un incipient atac cerebral

Articol de - Publicat joi, 25 februarie 2010 00:00

În urmă cu câteva zile, Ion Ţuţală, preşedintele clubului Dacia Mioveni, a suferit un incipient atac cerebral şi, după ce a fost internat trei zile în spital, a revenit la club pentru a pregăti meciul din prima etapă a returului, după care luni se va interna din nou.

„Săptămâna trecută m-am simţit rău, nu mai puteam vorbi coerent şi nu ştiam ce se întâmplă cu mine. Am fost internat în spital şi supus unui tratament riguros. Ieri am efectuat un tomograf şi medicii mi-au spus că am avut un incipient atac cerebral.

Pe fondul stresului, mi s-au spart patru vase de sânge. Acum sunt sub tratament, iar de luni mă voi interna din nou în spital”, spune preşedintele Daciei.

În vârstă de 51 de ani, Ion Ţuţală este preşedintele clubului Dacia din anul 2000, atunci când s-a înfiinţat clubul care în anul 2007 a activat în Liga I, iar acum are ca obiectiv promovarea din nou în prima ligă.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicușor Dan, anunț de ultim moment despre Arena Națională
Superliga
Nicușor Dan, anunț de ultim moment despre Arena Națională
Dune 3 se poate filma în Anglia! Imagini catastrofale surprinse la arena Plough Lane » Meciul cu Newcastle, amânat
Campionate
Dune 3 se poate filma în Anglia! Imagini catastrofale surprinse la arena Plough Lane » Meciul cu Newcastle, amânat
Gigi Becali a scos azi 900.000 de euro din buzunar: „Am închis-o cu el, gata!”
Superliga
Gigi Becali a scos azi 900.000 de euro din buzunar: „Am închis-o cu el, gata!”

Gigi Becali a dezvăluit meciul la care va reveni pe stadion » Câți bani a strâns pe biletele din Europa League până acum

Bănel Nicoliță a dezvăluit ce salariu are în Liga 4 din România. Primă uriașă primită la semnătură


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează