FOTBAL  »  LIGA 2  »  FC BIHOR - "U" CLUJ 0-2

"Scăpăm!"

Articol de - Publicat duminica, 24 mai 2009 00:00

Victoria de la Oradea, condimentată cu cote halucinante la pariuri şi scandal în teren şi în tribune, le-a întărit convingerea clujenilor că vor rămîne în Liga a II-a

Cu o zi înainte de meci, la o importantă casă de pariuri, victoria orădenilor avea o cotă incredibilă, de 6,25! Aceasta în condiţiile în care jucat locul 8, Bihorul, cu 14, Clujul! Sîmbătă, cota pentru un succes al gazdelor a scăzut la 2,85, dar suspiciunile au rămas.

"Nu mă interesează cotele pariurilor. Meciul a fost văzut de 2.000 de oameni şi nu au avut ce să acuze, pentru că a existat încrîncenare. Aşa sîntem noi, românii", a comentat, deranjat, Dorinel Munteanu, imediat după joc. Unul în care "U" a dat tonul. Băd a ratat de două ori singur cu portarul Paul, apoi Iuhas a şters transversala, cu un şut de la 30 de metri. Ionescu a marcat pentru 0-1, bară-gol din 16 metri (34), după care Clujul a suferit la trei ocazii uriaşe ale Bihorului. Borza le-a adus oaspeţilor desprinderea (64) şi, la scurt timp a început scandalul. Orădeanul Bucur a marcat (70), dar golul, ce putea redauce Bihorul în joc, a fost anulat, într-o confuzie generală, de centralul Comănescu. Cosma a văzut "roşu", iar meciul era jucat! Bundea a ratat un penalty, acordat lejer de Comănescu, iar la final Dorinel a exultat: "Am venit să salvez Universitatea. Nici nu mă gîndesc la retrogradare".

Circ cu Comănescu şi Popa
În minutul 69 arbitrul Adrian Comănescu a întrerupt meciul pentru hidratare. După un minut, s-a reluat cu un aut executat de orădeni, mingea a ajuns la Bucur, care a înscris de la 16 metri. Comănescu a indicat centrul terenului, la fel ca şi asistentul Popa. La protestele clujenilor, Comănescu a anulat golul! A fost rîndul gazdelor sã protesteze, iar Cosma a fost eliminat, pentru că l-ar fi bruscat pe Popa. "O reacţie întîrziată a asistentului. Autul trebuia bătut de Cluj. Era mai grav dacă nu revenea", consideră observatorul Petre Mehedinţiu. Arbitrii au fost apăraţi de scutieri la ieşirea de pe teren.

"Acea cotă de 6,25 pentru victoria noastră şi maniera de arbitraj îmi lasă multe semne de întrebare"
Mircea Fodor, antrenor secund FC Bihor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Nationala

Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
Campionate

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (5)
djycka
djycka  •  24 Mai 2009, 19:10

Vad ca ati inceput sa aveti practicile fratilor vostri din groapa. Rusine si cadeti odata in c sa nu mai aud de voi!

flopedmx
flopedmx  •  24 Mai 2009, 16:24

ma frate sa mor daca stiu unde isi scriu reporterii astia de doi lei articolele! eu credeam ca va pasa de sport poate prea mult?!?! cu asemenea reporteri din teritoriu veti ajunge un fel de Cancan Sportiv! cinste voua ca faceti gsp-u de ras reporteri crescuti cu cancanu in mana!

 •  24 Mai 2009, 15:26

Ehe...NU prezinta interes prea mare subiectul, ati vrut doar sa puneti scandal iar in ziar. Apropo, cine isi aduce aminte de meciul de la Cluj, cu Balas la centru, cand bihorenii au furat ca in codru? Si atunci arbitrii tot cu scutieri au iesit de pe teren...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează